Din 2018 – Cerinţele tehnice pentru introducerea caselor de marcat cu jurnal electronic

0
500

Executivul a modificat, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale, stabilind cerinţele tehnice pe care casele de marcat cu jurnal electronic trebuie să le îndeplinească pentru a fi autorizate.

Potrivit Guvernului, conform unei ordonanţe adoptate în luna august, casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii de la 1 iunie 2018 pentru firmele mijlocii şi mari, respectiv de la 1 august 2018 pentru firmele mici, realizându-se înlocuirea treptată a celor de generaţie veche cu rolă jurnal de hârtie.
Actul normativ cuprinde ca element de noutate faptul că fiecare aparat de marcat va trebui să conţină un modul fiscal propriu, prin intermediul căruia controlează operaţiunile specifice activităţii fiscalizate, precum şi un modul de comunicaţie, care poate asigura conectarea la un sistem informatic de monitorizare şi supraveghere al ANAF.
Tot ca noutate, prin implementarea Registrului naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, se creează premisele debirocratizării procedurilor efectuate în legătură cu aparatele de marcat (fiscalizare, sigilare, schimbarea memoriei fiscale sau a jurnalului electronic, reparaţii etc.) înregistrarea acestora urmând să se realizeze electronic.
De asemenea, măsura face posibilă, la opţiunea contribuabilului, achiziţionarea şi utilizarea unui alt dispozitiv, de tip PC, telefon inteligent, tabletă, POS, conectat la o imprimantă fiscală.
În acelaşi timp, a fost eliminată obligaţia contribuabilului de a solicita şi obţine de la organul fiscal certificatul de atestare fiscală, în vederea obţinerii autorizaţiei de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale.
Prin măsura decisă, s-a stabilit şi că rezumatul bonului fiscal care se transmite la ANAF cuprinde: valoarea totală a bonului fiscal, numărul de ordine al bonului, data, ora şi minutul emiterii bonului, seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal, valoarea totală a TVA pe cote ale acesteia.
Termenul de valabilitate a autorizaţiei de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale a fost majorat de la 3 la 5 ani. Totodată, a fost introdusă noţiunea de reautorizare, aceasta putând fi solicitată cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.