Conferinţa de presă susţinută de primarul Cătălin Cherecheş a avut ca subiecte principalele proiecte ale municipalităţii, proiecte ce vor fi depuse spre finanţare pe Programul Operaţional Regional (Mobilitate urbană durabilă prin pietonizarea Centrului Istoric şi realizarea reţelei velo în Municipiul Baia Mare, reabilitarea spaţiilor verzi degradate din zona Monumentului Ostaşului Român, în zona malurilor râului Săsar, realizarea Creşei Steluţelor şi a unei gradiniţe în cartierul Vasile Alecsandri, reabilitarea spaţiilor verzi degradate prin înfiinţarea Parcului Public “Craica”). Deszăpezirea, drumurile şi parcările municipiului au fost alte teme importante abordate de primarul municipiului Baia Mare.
Multe au fost şi sunt discuţiile legate de proiectele de dezvoltarea ale municipiului Baia Mare. La fel cum multe discuţii se fac cu referire la modul în care se va face deszăpezirea în municipiu. Unele dintre ele sunt simple răutăţi, poveşti fără nicio acoperire în realitate. De aceea, pe ultima sută de metri, înainte spre a fi depuse spre finanţare, Cătălin Cherecheş a prezentat lista proiectelor ce vor fi depuse spre finanţare pe Programul Operaţional Regional. Unul dintre aceste proiecte, desecretizate de către primarul Cherecheş, surpriză, este Parcul Public “Craica”.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: “După mai bine de 20 de ani de când comunitatea băimăreană a primit un «cadou» numit Craica din «generozitatea» unora care au simţit doar pentru ei, neiubind Baia Mare şi pe băimăreni, a venit momentul să tratăm rănile care au adus cetăţeanului serios şi responsabil multă durere. Chiar dacă, începând din anul 2012, din dorinţa de a aduce ordine şi curăţenie în astfel de zone, am fost blamat, condamnat, mi-am asumat cu curaj şi iubire pentru oraşul nostru fiecare gest, acţiune sau atitudine. Sunt educat în spiritul iubirii faţă de oameni şi în sufletul meu nu este loc pentru discriminare, ignoranţă faţă de valorile umane sau desconsiderare a celor care au fost aduşi într-o situaţie vulnerabilă. Nu sunt împotriva comunităţii rome, dar sunt un om al ordinii şi rigorii, al civilizaţiei, al muncii, al educaţiei. Sunt primarul băimărenilor, al tuturor băimărenilor, dar în special al celor care respectă valorile comunităţii noastre.
Suntem împreună o comunitate a cărei valori sunt diversitatea, toleranţa, dar niciodată cu preţul sacrificării civilizaţiei, echilibrului şi respectării legii. Craica este o poveste urâtă pe care am ambiţia să o transform într-o poveste frumoasă. De această dată discret. În tăcere. Fără spectacol, fără presă obiectivă sau calomnioasă. Am gândit proiectul «Parcul Public Craica» unde îşi vor avea locul terenuri de sport, alei pentru plimbare, piste de biciclete, locuri de joacă, o largă diversitate de arbori, arbuşti, plante şi flori, fântâni arteziene, regularizarea pârâului. Fără cocioabe, fără manele, fără cauciucuri arse, fără şobolani şi câini abandonaţi, cu copii îmbrăcaţi curat şi zâmbitori, cu părinţi responsabili, cu bunici care spun poveşti despre o viaţă demnă. Este doar primul proiect pe care cu îndrăzneală îl prezint public din seria de proiecte pe care o putem numi «Să ne luăm Baia Mare înapoi!»”
Centrul Vechi va fi declarat zonă de utilitate publică
Ştim cu toţii cum arată şi ce se întâmplă în centrele vechi, istorice, din oraşele civilizate din Vestul Europei. Este şi dorinţa primarului Cătălin Cherecheş şi a municipalităţii ca şi zona istorică, a centrului vechi, din Baia Mare să fie la fel ca în acele oraşe. Un prim pas va fi făcut prin declararea Centrului Vechi ca zonă de utilitate publică. Prin această acţiune, municipalitatea va putea gândi strategii de dezvoltare a zonei, inclusiv va putea achiziţiona imobilele cu caracter istoric şi de patrimoniu din zona respectivă.
Un alt subiect reluat de edilul băimărean a fost cel legat de deszăpezire. Primarul a specificat că la această oră se face o evaluare a ofertei primite la Primărie, acest lucru fiind în graficul scontat. Băimărenii trebuie să stea liniştiţi deoarece în acest an nu vor fi probleme la acest capitol, deszăpezirea în municipiu va fi realizată aşa cum nu a mai fost ea făcută până acum.
Blocul Horea 46 B intră în reabilitare
După conferinţa de presă, primarul Cătălin Cherecheş a avut o întâlnire cu reprezentanţii celor care locuiesc în locul de pe Horea 46 B. Imobilul va intra in reabilitare şi familiile ce locuiesc aici vor trebui să fie mutate. Astfel, se realizează un calendar pentru următoarele 2 săptămâni pentru ca oamenii să îşi găsească variante de mutare pînă la jumătatea anului viitor, când blocul va fi finalizat.