Osâmbritu’ la Arhangheli

0
209

Sărbătoare mare va fi în acest sfârşit de săptămână la Călineşti. Cu mic, cu mare, localnicii se vor aduna mâine, 5 noiembrie, de la ora 16, la gospodăria lui Victoru’ Ştirbuţului unde va fi sărbătorit pentru al doilea an consecutiv, „Osâmbritu la Arhangheli”. Evenimentul anticipează sărbătoarea sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din 8 noiembrie. Artista Măriuca Verdeş, iniţiatoarea Asociaţiei Culturale „Călineştenii Ţării Maramureşului”, spune că „prin această sărbătoare du­cem mai departe acest obicei care era şi este nelipsit din rânduiala satului”. E vorba de tradiţia împărţirii oilor către stăpâni. E un adevărat ritual care se desfăşoară atunci când ciobanii care au avut în grijă oile din primăvară şi până în toamnă le predau „sâmbraşilor”. Prac­tic, oile care au fost din primăvară până în toamnă se întorc la stăpân. Dacă lipseşte o oaie sau e adusă bolnavă acasă, le plăteşte ciobanul care a avut grijă de ele peste vară. Oaia este plătită la preţul de toamnă, şi nu la cel de primăvară când s-a făcut urcatul la munte. Există şi varianta ca ciobanul să dea la schimb o oaie de-a lui. La finalul împărţirii oilor, se vor gusta produse tradiţionale şi va fi multă veselie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.