Pentru cititorul de poezie care sînt, Rodica Dragomir reprezintă un fenomen care mi-a încurcat serios o părere despre vîrstele creatorului. Am crezut că poezia este mai ales o virtute care apare în adolescenţă, cînd lumea nu are margini, iar visarea stă în naşterea fiecărei dimineţi. Zic asta deoarece poeta Rodica Dragomir a debutat mai tîrziu. Dar mai cred, că nu timpul semnăturii pe o carte arată şi naşterea poemului ori ei i se aplică crezul lui Laurenţiu Ulici că pentru poezie nu există tîrziu (gînd aplicat debutului meu). Mai este o posibilitate, cred cea mai apropiată de real, că profesoara Rodica Dragomir a fost însoţită de fiorul liric tocmai de pe vremea cînd visarea este un mod de a fi. Cert este că a debutat în anul 2001 cu volumul „Noapte şi zi” cu o poezie scrisă în respectul pentru valoare, cu un timbru matur fără oscilaţii lirice. Scriam despre poezia Rodicăi Dragomir, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj că s-a apropiat de misterul poeziei înfiorată de puterea cuvîntului. Ziceam „că poeta vădeşte un suflu admirabil şi o dispoziţie imagistică remarcabilă în poeme, de regulă restrînse, dar cu o apăsată angajare reflexivă. Combustia lirică trădează, în bunul sens al Cuvîntului, o imaginaţie activă, un lirism interior, o ardere discretă pentru flacăra poemului”. Noua apariţie editorială „Aritmetica întoarcerii” (Editura Şcoala Ardeleană, 2017) semnată Rodica Dragomir mă face consecvent cu părerile exprimate anterior. Ba îmi întăreşte convingerea că poeta şi-a conturat un univers liric rafinat, sprijinit pe o putere de seducţie, cu limpeziri certe ale înţelesurilor afective. Am constatat un echilibru sporit între subiect şi expresia poetică. Cum recolta lirică a poetei impresionează (zece volume!) uşor poate fi citită şi prin grila comparaţiei. De la debut poeta foloseşte aceleaşi instrumente rafinate de cîntărit nuanţele din interior pentru a le da un veşmînt care te apropie de poeme. Deoarece au o structură relaxată deşi ne pune în legătură cu o aritmetică a existenţei din care putem încerca să extragem rădăcina pătrată a misterului. Oriunde această ecuaţie este regăsită între pămînt şi cer poeta îşi afirmă cu dezinvoltură mecanismele imaginaţiei. Este o poezie cuprinsă de întrebări care nu pretind răspunsuri cu miez de prăpăd. Ci din contră te invită să parcurgi calea dintre înţeles şi meditaţie. Mai ales în poemele care ne pun în legătură cu o trăire a sacrului, cu invocaţia Cerului. Poeta „migrează în istorii uitate” ca o evadare spre „străduţe înguste, mustind a aer vetust”. O gîndire personală, cu raţionamente rapide plonjează într-un univers cu teme grave cu polen orfic. O monotonie înşelătoare traversează acest volum, poemele fiind parcă un totem cu vîrful spre un centru iradiant. Spre un limbaj transparent, creator de imagini care oscilează între candoare şi dramatism interior. Ce este atunci poemul abordat de Rodica Dragomir? Fiecare avem definiţiile la care am ajuns cu experienţa de cititor. Acestei cărţi, cu o dimensiune lirică plurală, i se potrivesc cuvintele lui Pessoa: „Poemul, care este un cadru muzical făcut din idei, ne dă libertatea, graţie posibilităţii de a-l înţelege, să vedem şi să auzim ceea ce vrem. Într-un poem trebuie să înţelegem ceea ce pretinde poetul să înţelegem, dar putem simţi ce vrem”. „Aritmetica întoarcerii” este mărturia unei căutări spirituale neobosite. Volumul este prefaţat de poetul Ion Cristofor „cel care are voluptatea estetizantă a decorurilor metafizice”, apreciază că „pentru poeta din Nord poezia este deopotrivă oficierea unui mister şi o căutare febrilă a sacralităţii limbajului”. Iar, universitarul clujean Sandu Frunză scrie că, „o lumină suprafirească răzbate poezia Rodicăi Dragomir”. Imaginea copertei: structuri cu Mihai Olos iar desenele în acril sînt semnate de David şi Philip Noviello. O aritmetică lirică şi înmulţirea cu zece „remarcabilă prin coerenţa sintaxei limbajului prin austeritatea expresiei, printr-o discretă notă elegiacă”.
