
Contractul de finanţare pentru reabilitarea DJ 182B, ce face legătura între Mireşu Mare, Şomcuta Mare şi Remeţi pe Someş a fost semnat ieri în cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş. La întâlnire au participat, alături de aparatul tehnic al CJ Maramureş, primarii din Şomcuta Mare şi Mireşu Mare, dar şi noul vicepreşedinte al instituţiei, George Moldovan.
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a subliniat faptul că este un nou moment important, pentru instituţia pe care o conduce, semnarea unui contract de finanţare pentru reabilitarea unui nou drum judeţean: „Este vorba despre finanţarea DJ 182B de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, care reprezintă unul dintre multele contracte pe care le avem semnate în Maramureş pentru reabilitarea infrastructurii rutiere judeţene. În anul 2016, în cadrul campaniei electorale în care am prezentat programul de guvernare locală pe care l-am propus maramureşenilor am vorbit despre reabilitarea drumurilor judeţene ca prioritate zero a viitorului executiv al CJ. Din păcate, dintr-o reţea de 850 km de drum judeţean, doar 56 sunt reabilitaţi în adevăratul sens al cuvântului, respectiv tronsonul dintre Baia Sprie şi Bârsana. Şi nu vorbim aici de plombări sau covoare asfaltice, ci de o reabilitare de la zero a drumului. Am depus foarte multe proiecte în această perioadă şi putem spune că, într-un singur an de zile, am finalizat documentaţia, am depus-o spre finanţare, iar acum semnăm contracte în valoare de peste 100 de milioane de euro pentru reabilitarea a peste 200 kilometri de drum judeţean. Săptămâna trecută am semnat un alt contract important, Drumul Nordului, un tronson de 78 de kilometri şi o finanţare europeană de 50 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional (POR). Pentru judeţul Maramureş sunt foarte importante şi finanţările naţionale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), atât cele din prima etapă, cât şi din cea de-a doua. Avem, de asemenea, cele mai importante tronsoane de drum aprobate spre finanţare, unele dintre ele având deja contractele semnate, iar până la sfârşitul anului vor fi semnate toate acestea. În ceea ce priveşte contractul de finanţare pentru cei 14 kilometri de drum prevăzuţi pentru reabilitare pe DJ 182B, vorbim despre aproximativ 7,5 milioane de euro (peste 34 milioane de lei). Sper ca luna viitoare să urcăm documentaţia pentru licitaţie pe SEAP, iar până în primăvara anului 2018 să avem un contractor serios, care să se şi apuce de treabă. Există deja gândită la nivelul Consiliului Judeţean o legătură vizibilă între est şi vest, între nord şi sud pentru reabilitarea drumurilor judeţene din Maramureş. În perioada următoare vom depune la finanţare, pe PNDL 2, proiectele care au fost deja aprobate în Maramureş, respectiv Valea Izei şi Valea Ruscovei şi sper că luna viitoare vom semna şi aceste contracte. În ceea ce priveşte lucrările care vor avea loc în Şomcuta Mare şi Mireşu Mare, am rugat primarii acestor două comunităţi să vină la discuţii pentru a corela lucrările edilitare (canalizare, aducţiuni de apă) cu reabilitarea drumului judeţean care va implica lucrări la fundaţia drumului, apoi straturile de asfalt, rigolele, podeţele, accesele la proprietăţi pentru oameni, semnalizarea rutieră etc. Trebuie să avem un program clar de lucrări şi cu siguranţă vom reuşi să ne punem în acord”, a declarat preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea.
Primarii din zonă îşi vor corela lucrările de infrastructură cu proiectul drumului

Primarul oraşului Şomcuta Mare, Gheorghe Buda, a declarat că acest proiect este foarte important pentru legătura între zona Chioarului şi zona Codrului, iar administraţia locală din Şomcuta deja a gândit modul în care vor fi corelate lucrările locale care se execută în oraş cu reabilitarea drumului judeţean. În ceea ce-l priveşte pe primarul comunei Mireşu Mare, Ioan Mătieş, acesta a amintit şi de finanţările foarte importante obţinute de comunitate pentru canalizare şi apă, respectiv o investiţie nouă, de 32 milioane de lei, pentru canalizare şi alte 18 milioane de lei pentru apă, finanţare obţinută pe POIM. Edilul din Mireşu Mare speră că aceste lucrări vor fi realizate înainte de a începe efectiv reabilitarea DJ 182B. Cei doi primari au precizat că îşi vor da întregul concurs pentru ca toate lucrările, atât judeţene, cât şi locale, să fie executate în acord, iar la final cei câştigaţi să fie locuitorii Maramureşului.