CS Minaur Baia Mare – ACS Odorheiu Secuiesc 44-9 (24-6)
Trei puncte previzibile au cucerit fetele de la CS Minaur în etapa a şaptea a Diviziei A, Seria B. Băimărencele au învins, vineri seara, pe teren propriu, ultima clasată, ACS Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 44-9 (24-6), într-un meci în care pe teren a contat o singură grupare, liderul la zi al seriei. Un adversar ce are în componenţă doar junioare, iar misiunea echipei lui Simona Maior Paşca şi Ioana Marta s-a dovedit extrem de facilă. Care au dat posibilitatea tuturor jucătoarelor să evolueze, în special celor care au făcut-o mai puţin în cele şapte etape scurse. Liderul a rezolvat ecuaţia punctelor încă după prima parte, diferenţa de 18 goluri spunînd totul (24-6). În partea secundă, vizitatoarele au marcat doar trei goluri, iar băimărencele 20. CS Minaur s-a impus cu o diferenţă de 35 de goluri – 44-9, şi continuă disputa de la distanţă cu SCM Timişoara, cele două favorite la promovare fiind despărţite de trei puncte. • Arbitri: Gheorghe Beldiman / Aurel Moldoveanu (Arad). • Minute de eliminare: 4-2. Aruncări de la 7m: 2-0 (transformate: 1-0). • CS Minaur Baia Mare: Rusu (o intervenţie), Nastasă (7 intervenţii), Enache (5 intervenţii) – Biriş 6, Prykop 5, Lipară 5, Bondar 5, Tecar 5, Naumenko 4, Mykytei 4, Preda 4, Zaremba 3, Argyelan 3, Poradnyk, Andriţă. Antrenori: Simona Maior Paşca şi Ioana Marta.
Rezultatele etapei 7: ASC Corona 2010 Braşov II – KSE Târgu Secuiesc 40-17; CS Minaur Baia Mare – ACS Odorheiu Secuiesc 44-9; CSU de Vest Timişoara – CSU Reşiţa 23-27; FC Argeş – SCM Timişoara 27-35; CSU Oradea – CS Dacia Mioveni 2012 26-22; SC Mureşul Târgu Mureş – Naţional Râmnicu Vâlcea 31-35; ACS Olimpic Târgu Mureş – ACS Crişul Chişineu-Criş 35-29.
*ASC Corona 2010 Braşov II (-1 punct, folosirea unei jucătoare fără drept de joc).