Doar 37 de persoane angajate pe loc

0
241

Agenţia Judeţeană pen­tru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş a organizat, vineri, 20 octombrie, o nouă ediţie a Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, eve­niment desfăşurat în Baia Mare la Casa Armatei, şi la Punctul de lucru din Sighetu Marmaţiei.
Pentru acest eveniment au fost contactaţi peste 320 de agenţi economici, dintre care 255 angajatori pentru Baia Mare şi peste 65 pentru Sighetu Marmaţiei. De asemenea, au fost disponibile un număr de peste 800 de locuri de muncă, dintre care 740 în Baia Mare, respectiv 84 în Sighetu Marmaţiei. Din totalul job-urilor oferite, 59 s-au adresat persoanelor cu studii superioare, iar 756 au vizat persoanele cu studii medii. Agenţii economici participanţi la bursă au avut prilejul să-şi recruteze direct viitorii angajaţi, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au avut ocazia de a discuta direct cu reprezentanţii firmelor prezente şi de a aplica pe locurile de muncă vacante. Astfel, agenţii economici au selectat un număr de 230 de persoane în vederea angajării, 202 în Baia Mare şi 30 în Sighetu Marmaţiei. Şase persoane, absolvente de studii superioare, au fost angajate pe loc, în domeniul farmaceutic, ca ingineri sau agenţi de vînzări. Dar numărul celor angajaţi pe loc este de 37 de persoane, 31 dintre acestea fiind fără studii superioare. Aceştia şi-au găsit un loc de muncă ca asistenţi medicali, şoferi, barmani, ajutor de ospătari sau muncitori necalificaţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.