Trei puncte incontestabile

0
290

• CS Fărcaşa – CS Minaur Baia Mare 1-4 (0-1) •

CS Minaur Baia Mare continuă marşul către cîştigarea seriei Sud din Liga a IV-a, după victoria repurtată din derby-ul etapei cu CS Fărcaşa, ocupanta locului secund. Jucătorii lui Dorin Toma şi Cristian Bogdan s-au impus cu scorul de 1-4 (0-1) pe cocheta bază din Tămaia, în urma unei prestaţii convingătoare, victoria liderului fiind incontestabilă. Trei puncte care duce echipa băimăreană la cinci puncte de adversarul de duminică, Minaur fiind singura grupare din serie ce a acumulat maximum de puncte după nouă etape. Diferenţa dintre cele două combatante a făcut-o atitudinea în primul rînd, dar şi valoarea loturilor, capitole la care oaspeţii au excelat. De asemenea, băimărenii au intrat mult mai motivaţi în teren, dovadă stînd scorul final, dar şi ocaziile irosite pe parcursul celor 90 de minute. Atît CS Fărcaşa, cît şi CS Minaur au făcut o bună propagandă fotbalului din Maramureş, duelul dintre cele două arătînd peste nivelul eşalonului patru.
După o dominare totală a oaspeţilor şi a cîtorva oportunităţi de a marca, scorul este deschis de băimăreni abia în minutul 31. Balmoş interceptează în terenul advers, trece de doi adversari, balonul ajunge în posesia atacantului Feraru, care trimite din marginea careului de 16 m necruţător: 0-1. Trupa lui Toma insistă pentru a-şi majora diferenţa pînă la pauză şi îşi trece în cont alte situaţii excelente, dar după primele 45 de minute intră cu avantaj minim. La zece minute de la reluare, în urma unei centrări la colţul lung, Balmoş majorează cu un şut în cros, lăsîndu-l fără replică pe portarul gazdelor: 0-2. Contrar cursului jocului, gazdele vor reduce din diferenţă în minutul 65 şi vor începe să spere la o minune. Băimărenii greşesc în propriul careu şi Bora, nemarcat, reia cu capul în poartă, cu toată opoziţia lui Anişoreac: 1-2. Oaspeţii refac imediat diferenţa de două goluri, în minutul 69, Lupu reluînd cu capul din 6 metri, la un corner executat de Balmoş: 1-3. Chiorean va face ca scorul să ia proporţii în minutul 87, mijlocaşul trimiţînd imparabil din marginea careului de 16 m: 1-4. Trei puncte meritate din toate punctele de vedere pentru băimăreni, care a arătat ca o echipă ce-şi merită locul din clasament şi că deţine forţa de a se lupta pentru promovare. • Terenul din Tămaia. Spectatori, aproximativ 500. • CS Fărcaşa: Pustai – Vanci (57′ Mate), N. Pop (cpt.), Lauran, Onţiu (70′ But), D. Mureşan (58′ P. Hodor), I. Mureşan, Moş, Bora, Coţ (72′ T. Elek), Barbur. Antrenor: Darius Fandarac. • CS Minaur Baia Mare: Anişoreac – Lihet, Ignat, S. David, Lupu, Borota (cpt.), Balmoş (81′ D. Sabadâş), Chiorean (90+2′ A. Tutuţa), C. Tutuţa (86′ Bococi), Gereben (73′ Serge Nabeu), Feraru. Antrenori: Dorin Toma, Cristian Bogdan şi Marius Marian. • Cartonaşe galbene: Moş (16′ şi 82′), Bora (54′), N. Pop (80′), respectiv Balmoş (27′), Feraru (37′), Lihet (52′ şi 90′), Borota (60′). Cartonaşe roşii: Moş (82′), respectiv Lihet (90). • Arbitri: Răzvan Necrici – Daniel Lar, Cristian Mureşan. Observator AJF: Ioan Hotico.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.