Ministrul Petrea doreşte o comunicare mai bună între ONG-uri şi Guvern

0
298

Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, s-a întâlnit cu organizaţiile neguvernamentale din judeţul Maramureş. Aceştia au dezbătut problemele pe care ONG-urile le întâmpină în momentul aplicării pentru proiecte, arătând că se doreşte crearea unui cadru larg pe domenii, dar şi implicarea ONG-urilor în luarea deciziilor.
Reprezentantul Guvernului consideră că trebuie să existe o comunicare directă cu organizaţiile neguvernamentale, pentru a încuraja înfiinţarea acestora şi în mediul rural, marea majoritate existând, în prezent, în mediul urban: ”Vom încerca să rămânem într-o legătură cât mai strânsă pentru a crea cadrul necesar pentru înfiinţarea de noi ONG-uri, iar cele deja existente să se poată asocia în reţele pe aceleaşi domenii de activitate. Am făcut o cercetare la nivel naţional cu privire la finanţarea ONG-urilor şi am observat că există o predilecţie de finanţare pe anumite domenii, dar printr-o comunicare mult mai eficientă putem să rezolvăm această problemă. Mai mult, în urma unei cercetări făcute în cursul anului trecut s-a observat că există peste 100.000 de ONG-uri înfiinţate la nivelul ţării, din care doar 40.000 au avut activitate”, a subliniat ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.