Bucuria toamnei – spectacol la Şcoala Gimnazială nr. 7 Vişeu de Sus

0
1256

Ca în fiecare an, toamna şi-a făcut apariţia, devenind stăpână peste natură. Ea foloseşte cele mai frumoase culori din paleta fermecată; a pictat pădurile, câmpurile şi grădinile, realizând un tablou minunat.
Elevilor de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 Vişeu de Sus, ciclul primar, le-a oferit bucuria de a realiza împreună activitatea ”Toamnă mândră darnică, dar şi… creativă”. Prin lucrările pe care le-au realizat, copiii au demonstrat că sunt mai creativi chiar decât însăşi toamna.
Frumosul din natură, manifestat în culori, are o influenţă binefăcătoare asu­pra copiilor. Ei trebuie învăţaţi să observe şi să se apropie cu emoţie de acest spectacol sublim al naturii, astfel încât raţiunea să armonizeze cu sensibilitatea. Pornind de la acest considerent, învăţătorii de la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Vişeu de Sus (director prof. Cristian Andreica director adj. Vasile Tomoiagă) au desfăşurat la sfârşitul săptămânii ce a trecut, în cadrul Comisiei metodice a învăţătorilor, activitatea ”Toamnă mândră darnică, dar şi… creativă”. În deschiderea activităţii, doamna înv. Dochiţa Mircea coordonatoarea proiectului, a felicitat elevii, învăţătorii claselor şi părinţii veniţi în număr mare spre a se bucura de rezultatele muncii copiilor lor, apoi a dat cuvântul prezentatorilor Fux Liana şi Pop Tudor din clasa a IV-a A, care au prezentat scenariul activităţii. Clasa pregătitoare A, înv. Ilişca Pop, a prezentat ”Parada fructelor vesele”. Clasa pregătitoare B, înv. Dochiţa Mircea – ”Parada legumelor vesele”; clasa I A, înv. Ana Coman – ”Copacul gânditor al toamnei”; clasa I B, înv. Anca Dumitrean – ”Frumuseţile toamnei”; clasa a II-a A, înv. Elvira Paşcu – ”Tablourile toamnei”; clasa a II-a B, înv. Gheorghe Pauliuc – ”Toamna îm­părăteasă”; clasa a III-a A, înv. Natalia Beruşcă – ”Frunzele nu mor” şi compunerea colectivă ”De ce cad frunzele?”; clasa a III-a B, înv. Ion Bledea – elevii prezintă un colaj de cântece dedicate toamnei; clasa a IV-a A, înv. Maria Bolchiş – ”Toamna veselă”; clasa a IV-a B, înv. Nely Radu – ”Strigătură de toamnă” şi sceneta ”Povestea umbreluţelor”; structura Rădeasa, înv. Claudia Pop şi Floarea Godja – colaje ”Căsuţa toamnei”.
Cei 265 de elevi şi 12 învăţători au prezentat un spectacol de excepţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.