Sport Team Baia Mare – Dinamic Groşi 4-3 (1-2)

0
274

Pe terenul din Mocira s-a desfăşurat partida revanşă dintre echipa de Liga a V-a, Dinamic Groşi, respectiv cea de old-boys Sport Team Baia Mare, încheiată cu scorul de 3-4 (2-1). Jocul a fost dominat în prima repriză de cei din Groşi, care au condus cu 2-1, prin golurile marcate de către Gabriel Bolte şi Ioan Fărcaş, gazdele reuşind să reducă din handicap prin Cristian Bărbos (1-2). După reluarea jocului, Sport Team izbuteşte să egaleze prin Daniel Chendrean (2-2), ca mai apoi să preia conducerea prin golul marcat de Cristian Bărbos (3-2). În minutul 78, Sport Team îşi dublează avantajul prin Daniel Chendrean, pe un contraatac, 4-2. La acest scor, echipa băimăreană mai ratează o ocazie clară de a închide definitiv meciul, prin Cristian Bărbos, care trimite de la 8 metri în bara laterală. Pînă la finalul jocului, oaspeţii presează şi în minutul 84 se apropie la un singur gol, autor Gabi Bolte, dar victoria revine celor de la Sport Team. Echipa Sport Team dedică victoria celor doi colegi, Vasile Terec şi Adrian Costin, care, recent, şi-au sărbătorit ziua de naştere. Arbitrajul a fost asigurat de Alexandru Bella, Adrian Mariş şi Adi Costin. • Sport Team: Darius Mihuţ – Marius Cardoş, Vasile Terec (cpt.), Radu Măgurean, Cristian Măgurean, Daniel Gheighiş, Sorin Bozântan, Ioan Marchiş, Daniel Chendrean, Cristian Bărbos, Edi Costin, Florin Florea, Bogdan Trif şi Rareş Pop-Popescu. Antrenor: Ioan Marchiş. • Dinamic Groşi: David Loczi – Cris­tian Bora, Ghiţă Lingurar, Gabriel Bolte, Florin Lazăr, Adrian Ban, Ioan Fărcaş, Raul Nastai, Neluţu Tămâian, Claudiu Vele, Paul Pop. Antrenor: Florin Bora.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.