Baia Mare se desăvârşeşte şi cultural, educaţional şi sportiv

0
258

• Program Cultural “Inaugurarea Coloniei Pictorilor“ •

Proiecte importante au fost dezbătute şi adoptate, la finele săptămânii trecute, la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş de către consilierii băimăreni. Evenimentele complexe ce ţin de inaugurarea Centrului de Pictură de la Baia Mare, manifestările tradiţionale de final de an ce se vor desfăşură în zona Centrului Istoric din oraş şi care vor fi prinse sub genericul “Baia Mare are suflet“, precum şi modalitate prin care tinerii vor ajunge să îl reprezinte pe primar în Consiliile de administraţie de la şcolile băimărene au fost subiectele evidenţiabile de pe agenda administraţiei publice băimărene. Pe plan sportiv, Clubului Minaur i s-a majorat bugetul pentru acoperirea unor cheltuieli necesare desfăşurării activităţii în perioada următoare.

Unul dintre cele mai importante obiective, respectiv proiecte, din Baia Mare este Programul Cultural Inaugurarea Coloniei Pictorilor“. Este un proiect major din mai multe perspective: prima este cea culturală, dar nu este de neglijat nici latura istorică şi chiar cea economică, extrem de importante pentru zona şi situaţia în care se află municipiul Baia Mare.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: Unul dintre cele mai importante proiecte din punctul meu de vedere, cel mai relevant nu doar din perspectivă culturală, ci şi din perspectivă istorică şi chiar economică pentru noi ca municipiu, dacă ne raportăm aşa, în extenso, la artiştii plastici care s-au şlefuit în Colonia de Pictură de la Baia Mare, în Centrul Artistic Baia Mare, dacă ne referim la elevii de la Liceul de Arte, care astăzi sunt artişti de prestigiu şi îşi valorifică creaţiile, contribuind, nu la bugetul local, ci cu o influenţă majoră la PIB-ul naţional, şi exemplific doar cu Adrian Ghenie. Aşadar, concluzionând, este unul dintre elementele relevante la nivel european din istoria municipiului Baia Mare în ceea ce înseamnă dezvoltarea pe viitor a municipiului. Sunt puţine centre artistice care să se poată lăuda cu condiţiile, respectiv cu poziţionarea şi dotările pe care le are astăzi, reabilitată fiind, Colonia de Pictură de la Baia Mare.

Programul inaugural va cuprinde o serie de evenimente ample nu doar o simplă inaugurare a unor clădiri, ci va fi un eveniment cultural în adevăratul sens al cuvântului, cu colocvii, cu seminarii, cu tot ceea ce înseamnă expoziţii cu oameni de cultură dintre cei mai reprezentativi din România şi Europa, reprezentanţi din zona diplomatică, reprezentanţi ai României în Ambasadele din Europa şi responsabili diplomatici la Bucureşti ai altor state.

“Baia Mare are suflet!“

Un alt proiect important vizează evenimentele culturale ce vor însufleţi finalul acestui an în Baia Mare. Gândit ca un proiect amplu şi unitar, acesta ia în calcul toate evenimentele majore din lunile noiembrie – decembrie, inclusiv data de 1 ianuarie 2018. “Baia Mare are suflet!“ se va adresa întregii comunităţi băimărene.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: Am înglobat în acest proiect unic absolut toate acţiunile pe care, în mare parte, le cunoaşteţi. Vrem să le dăm o dimensiune care să fie relevantă pentru ceea ce înseamnă imaginea municipiului Baia Mare şi coroborat cu proiectul Crăciun în Maramureş, să realizăm şi noi  evenimentul Crăciun în Baia Mare, care să se plieze pe ceea ce gândeşte Consiliul Judeţean Maramureş şi împreună să facem promovarea acestor 2 evenimente.

Acţiunile cuprinse în cadrul evenimentului cultural “Baia Mare are suflet!“ sunt “Sărbătoarea Vinului şi a Vânătorii“, “Baia Mare pentru România“, “Moş Nicolae“, “Crăciun în Baia Mare“, “Revelionul băimărenilor“ şi “Concertul de Anul Nou“.

Tinerii îl vor reprezenta pe Cătălin Cherecheş în Consiliile de Administraţie din licee şi colegii

Primarul municipiului Baia Mare are dreptul legal să aibă un reprezentant, care a împlinit 18 ani, în Consiliile de Administraţie din şcoli. În Baia Mare, Cătălin Cherecheş a decis să dea credit tinerilor şi aceştia îl vor reprezenta pe edil în aceste consilii.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: Reprezentantul meu va fi desemnat într-o manieră inedită. Începând de luni vom transmite tuturor unităţilor de învăţământ, şi aici mă refer la licee şi colegii, conceptul după care se va face această desemnare, respectiv o fişă de înscriere pentru fiecare dintre elevul care a împlinit 18 ani şi care doreşte să mă reprezinte pentru a se putea înscrie în această competiţie. Întreagă această săptămână va fi dedicată înscrierilor, după care pe parcursul unei alte săptămâni vom realiza un fel de campanie de promovare a acestor tineri în fiecare liceu. În cea de-a doua săptămână a lunii noiembrie vom stabili împreună cu directorii de şcoli ziua în care vom face votul în fiecare unitate şcolară pentru aceşti elevi, urmând ca prin vot să fie desemnat cel care îl va reprezenta pe primarul municipiului Baia Mare în aceste structuri decizionale ale unităţilor de învăţământ. Eu cred că la un moment dat, poate chiar de anul viitor, şi Consiliul Local Baia Mare va putea să facă, pentru cel puţin unul dintre cele două locuri pe care le deţine în consiliile de administraţie, astfel de exerciţii de manifestare civică, extrem de utile. Şi asta nu neapărat în a acorda locurile elevilor, ci băimărenilor care doresc să reprezinte consiliul local în consiliile de administraţie de la unităţile de învăţământ, băimărenilor dornici să participe activ şi să ajute şcolile din Baia Mare.

Rectificare pentru Minaur

Bugetul CS Minaur a fost majorat cu suma de 1,453 mii lei, atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli, sumă necesară activităţii curente a clubului pentru perioada următoare.

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.