Acţiune inedită derulată de Muzeul de Mineralogie

0
241

De Ziua Mondială a Bastonului Alb, marcată anual în 15 octombrie, Muzeul Judeţean de Mineralogie, împreună cu Asociaţia Nevăzătorilor din România – Filiala Baia Mare, a întreprins o acţiune inedită dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere.

Această acţiune s-a realizat în cadrul proiectului cultural „Percepţii senzoriale inedite – fascinaţia cristalelor”, cofinanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional şi a constat într-o ieşire pe teren cu persoane cu deficienţe de vedere şi recoltarea unor eşantioane minerale. Două persoane cu deficienţe de vedere, Elena Lăcătuş (preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Baia Mare) şi Mariana, însoţite de către personalul Muzeului şi voluntarul Alexandru Costin – mineralog amator, au parcurs un traseu de câteva sute de metri prin pădure până la locul de căutare. Aici au primit informaţii cu privire la mijloacele de deosebire a unei roci ordinare de cristalul de stâncă, un cuarţ monocristalin incolor, care se găseşte în zona aleasă în stratul superior al solului (maxim 20 cm adâncime) şi chiar în covorul de frunze. Ca să poată deosebi un cristal de stâncă, doamnele care au participat la acţiune, au primit câte un eşantion „model” pe care l-au studiat cu atenţie, iar apoi au fost invitate să caute într-un areal restrâns. Ca şi instrumente de lucru s-au folosit ciocanul geologic şi grebla de mână. Au fost alese aceste ustensile pentru a înlesni munca şi pentru a putea deosebi mai uşor eşantioanele căutate, cristalul de stâncă având un sunet aparte atunci când este atins cu un obiect metalic. Personalul Muzeului a pătruns pentru câteva minute în lumea celor nevăzători căutând alături de cele două doamne cristalele de cuarţ vizate legaţi la ochi şi au putut să experimenteze într-un alt mod recoltarea eşantioanelor. Acţiunea s-a încheiat cu spălarea eşantioanelor recoltate şi parcurgerea traseului prin pădure spre mijlocul de transport.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.