Valea Vaserului, pe lângă faptul că este fascinantă, este şi o vale a tristeţii, unde s-au petrecut evenimente dureroase, adevărate tragedii.
Sâmbătă, 14 octombrie, ambasadorul Germaniei în România, E.S dl. Cord Meier-Klodt, consulul Germaniei, E.S dl. Ralf Krautkrämer şi prefectul judeţului Maramureş, dl. Vasile Moldovan au fost în Vişeu de Sus pentru a comemora, împreună cu primarul Vasile Coman, Forumul Democrat German, Fundaţia Wassertalbahn, autorităţile locale şi comunitatea germană, eroii ce şi-au pierdut viaţa pe Valea Vaserului în Primul Război Mondial.
Au murit oameni de-a lungul vremii, muncitori forestieri, lucrători la căile ferate, pădurari, plutaşi, martirii din Dosul Tăului, etc. Aici au avut loc, în martie 2001 şi iulie 2008, adevărate urgii ale naturii dezlănţuite, provocând inundaţii care, practic, au schimbat geografia locului. Aici au avut loc lupte crâncene în Primul Război Mondial, unde şi-au pierdut viaţa luptători din ambele tabere, fiind îngropaţi în cimitire departe de casă. Pentru cinstirea lor, autorităţile au ridicat troiţe şi au stabilit ca în fiecare an, la 25 iulie, să se săvârşească parastas de pomenire.
Mă voi opri asupra evenimentului care a avut loc acum 100 de ani pe Valea Vaserului, mai precis la Miraj, unde, în toamna anului 1916, în Primul Război Mondial, au avut loc lupte între armatele ruse conduse de generalul Brusilov şi Regimentul 3 german vânători de munte, condus de Ralf von Rango, chemat de austro-ungari să oprească linia frontului rus care se întindea din Bucovina până în Slovacia şi care a fost străpuns pe Tisa de armatele ruseşti.
Atât armatele austro-ungare, cât şi ruşii erau epuizaţi, mai ales că iarna anului 1917 a fost deosebit de grea, cu zăpadă cum nu s-a mai văzut vreodată pe această vale sălbatică. Tot în februarie 1917 începe Revoluţia bolşevică, ţarul Nicolae al Rusiei fiind alungat, iar în contextul nou creat, combatanţii de la Miraj încetează lupta, ba chiar sărbătoresc împreună evenimentul în tranşee.
Înspre primăvară, după topirea zăpezilor, mai exact în 4 februarie 1917, generalul Konta ordonă construirea unui cimitir deosebit ca arhitectură (au lucrat la el 4 arhitecţi germani şi a fost finalizat în 25 iulie 1917), această acţiune fiind precedată de câteva înmormântări ale unor ofiţeri lângă bisericuţa catolică Sf. Elisabeta din Făina, loc apropiat Mirajului. Prin ce era deosebit acest cimitir, probabil unic în lume? Prin faptul că fiecare batalion german, patru la număr, avea un anumit tip de cruci pe care era însemnat numele celui decedat. Cimitirul era amplasat pe terase, fiecare terasă având rangul ei în funcţie de gradul militar. O altă deosebire este că beligeranţii şi-au îngropat morţii în comun, lucru extrem de rar întâlnit într-un război atât de disputat. Din documentele germane reiese că au fost îngropaţi aici 105 morţi, dintre care 97 germani, un polonez, 4 austro-ungari şi 3 ruşi, care nu s-au mai întors acasă niciodată, lăsând ca pământul Mirajului să-i adăpostească pentru totdeauna.
Cimitirul a fost amplasat pe partea stângă în sensul de curgere a râului Vaser, accesul peste apă fiind posibil datorită unui impresionant pod de lemn, străjuit la intrare şi la ieşire de două sculpturi ce reprezentau cerbi carpatini, iar mijlocul podului era marcat de doi heruvimi sunând din trompete, invocând parcă aşteptarea Învierii. Astăzi, mormintele nu mai există, cimitirul fiind distrus în vara anului 1929 de puhoaie, atât podul, cât şi un colţ al cimitirului. Ce a mai rămas, osemintele găsite au fost îngropate în cimitirul militar romano-catolic. Autorităţile au marcat locul cimitirului cu troiţe şi un obelisc de marmură, pe care sunt menţionate numele celor 105 militari decedaţi.
Sâmbătă, toţi cei prezenţi, în frunte cu ambasadorul şi consulul Germaniei, prefectul de Maramureş şi primarul Vasile Coman au depus coroane de flori în memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă. Au depus coroane: Ambasada Germaniei, Consulatul German, Prefectura Maramureş, Consiliul Judeţean Maramureş, Fundaţia Stiftung Wassertal Bahn, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere a MAI, Forumul Democrat German Vişeu de Sus, Primăria Vişeu, Poliţia Vişeu, Jandarmeria, Unitatea Militară, Pompierii, Poliţia de Frontieră, Poliţia Locală, Ocolul Silvic Vişeu. Înainte de ceremonia depunerii de coroane de flori, participanţii au fost introduşi în atmosfera celor 100 de ani de istorie de către elevul Călin Tiberius Hartzos, preşedintele Forumului Democrat German din Vişeu, Leopold Langtaler şi Alfred Fellner responsabilul cultural al FDG, care au susţinut alocuţiuni privind istoria cimitirului, în limba germană şi română.
Primarul oraşului, dl. Vasile Coman, în cuvântul de bun-venit, a evidenţiat importanţa prezenţei înalţilor demnitari germani, mulţumindu-le pentru prietenia arătată oraşului Vişeu de Sus. Au luat cuvântul: Excelenţa sa, dl. Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România, prefectul judeţului Maramureş, dl. Vasile Moldovan, directorul general RG Holz, dr. Vasile Coman şi reprezentantul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
După încheierea momentului solemn de la Miraj, înalţii oaspeţi au coborât la Făina, unde a avut loc hramul bisericii Sfânta Elisabeta şi au participat la slujba religioasă oficiată de un sobor de zece preoţi, alături de cei peste 400 de credincioşi veniţi în pelerinaj. Numită şi ”Bisericuţa din pădure”, lăcaş de cult romano-catolic, este închinată Sf. Elisabeta a Ungariei, născută în 7 iulie 1207 în Sarospatak, Regatul Ungariei, decedată în 17 noiembrie 1231 în Marburg. Papa Grigore al IX-lea o declară Sfântă, datorită credinţei pe care o avea. Atunci când familia ei îi cerea să intre în biserică cu coroana regală de diamante, fiind principesă a Ungariei şi ducesă de Turingia, fiica regelui Andrei al II-lea al Ungariei, refuza spunând că nu poate purta o asemenea coroană când Împăratul Lumii avea o coroană cu spini. De la Făina, Mocăniţa a făcut încă un popas, la Paltin, apoi ne-a dus pe toţi spre casă, trăgându-şi vagoanele pline pe una dintre puţinele căi ferate înguste (ecartament 670 mm) active din Europa.
A fost un moment important pentru Vişeu de Sus, pentru comunitatea germană din zonă şi pentru relaţiile de prietenie româno-germane.