Se caută de urgenţă un voluntar pentru Spania

0
262

Se caută un voluntar care să se alăture echipei internaţionale a Centrului pentru Tineret IMAGINA din minunatul orăşel Alcobendas din centrul Spaniei.
Acesta va lucra alături de o echipă de 8 voluntari din alte ţări pentru promovarea voluntariatului, va experimenta metode de educaţie nonformală alături de tinerii locali şi va ajuta la reabilitarea refugiaţilor din centrul C.A.R. din apropiere de Madrid. Perioada de voluntariat este în intervalul 1 noiembrie 2017-31 iulie 2018. Cei interesaţi de proiect trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie cetăţeni români; să aibă vârsta cuprinsă între 18-30 de ani; să fie persoane sociabile, deschise spre experienţe noi; tineri cu o atitudine proactivă, orientaţi spre învăţare şi dezvoltare personală; să fie confortabili cu ideea de a împărţi un apartament cu alţi voluntari sau cu un localnic; să deţină cunoştinţe minime de limba engleză; cunoşterea limbii spaniole constituie un avantaj. Pentru înscriere trebuie trimis un email cu subiectul ”EVS Imagina III” la adresa remus@t4uth.ro. Acest email trebuie să conţină, în ataşament, următoarele: un CV în limba engleză; o scrisoare de motivaţie în limba engleză sau o prezentare video despre tine şi motivaţia ta pentru a participa la acest proiect – BE CREATIVE; formularul de aplicaţie completat cu răspunsurile corespunzătoare în limba engleză. Candidatul selectat va fi contactat telefonic pentru a confirma participarea la proiect fiind apoi contactat direct de către coordonatorii proiectului din Spania. Va urma un interviu Skype în limba engleză (sau spaniolă) şi pregătirile de plecare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.