Interviu cu Iuliana Dăncuş, directorul Ansamblului Folcloric Naţional “Transilvania”
– Maramureşul este un brand. Cum contribuie Ansamblul Folcloric “Transilvania” la promovarea acestui brand?
– Ansamblul Folcloric Naţional “Transilvania” este printre primele instituţii de cultură ale judeţului Maramureş. În 1959 se numea Ansamblu de cântece şi dansuri şi ţinea de Sfatul Popular Baia Mare. Ce face Ansamblul pentru Maramureş? E bine de ştiut că nici o reprezentaţie şi nici un spectacol nu îl desfăşurăm fără să punem la loc de cinste regiunea Maramureşului. Din punct de vedere al coregrafiei, costumelor şi liniei melodice, păstrăm autenticitatea şi tradiţiile zonei. Promovăm cultura Maramureşului la toate acţiunile unde suntem chemaţi. Anual, avem peste 100 de acţiuni, atît în ţară, cît şi în străinătate. În plus, am devenit organizatori ai unor festivaluri-concurs în judeţ. Cred că suntem, pe bună dreptate, printre cei mai importanţi ambasadori ai brandului cultural maramureşean.
– Specialiştii constată că dispar tradiţiile. Cum se implică, în procesul de conservare, ansamblurile folclorice profesioniste?
– Avem întîlniri în fiecare an cu directorii de ansambluri, coregrafi, dirijori din toată ţara, unde dezbatem această problemă. Părerea mea este că nu mai avem cum să creăm, pentru că nu mai avem motivaţie. Nu mai avem cum să asistăm, în spaţiul real, la confecţionatul cununii la seceriş, pentru că oamenii nu mai merg la seceriş. Este clar că nu ne putem opune cursului istoriei. Dar noi trebuie să ne preocupăm să ducem mai departe ceea ce este bun şi valoros. Specialiştii străini au spus: Voi, românii, încă mai aveţi ceea ce Europa occidentală a pierdut demult: cultura tradiţională. Ar fi o şansă pentru voi să reuşiţi să o conservaţi.
– Cum credeţi că va evolua cultura tradiţională în următoarea jumătate de secol?
– Cred că trebuie să remarcăm faptul că arhivele noastre de folclor sunt bogate, datorită campaniilor de cercetare din perioada interbelică, în special. Atunci folclorul nostru era pur şi curat. Oricînd putem să ne întoarcem la acele repere. Nu ştiu cum va evolua situaţia. Însă eu cred că este datoria familiei, în primul rînd, să îşi aducă o contribuţie la păstrarea identităţii culturale. Trebuie să îi învăţăm pe copii să colinde şi să le explicăm ce înseamnă colindatul. Apoi, ar trebui să ne întoarcem la semnificaţia primară a obiceiurilor ce ţin de familie – nunta, botezul şi înmormîntarea – altfel încît în centru să se afle principalul actant, nu invitaţii, garderoba şi sclipiciul. Sigur că datoria şi responsabilitatea se răsfrînge şi asupra noastră, a celor care astăzi gestionăm intituţiile de cultură şi artă – ansambluri, muzee, biblioteci, şcoli. Eu pledez pentru ca dansul tradiţional să devină o disciplină în şcoala românească. Vom avea de cîştigat din toate punctele de vedere: al sănătăţii fizice, al sănătăţii mentale şi al faptului că vom putea explica cine suntem noi. Fără rădăcini nu poţi să trăieşti!
A consemnat Dorin ŞTEF
