Profesorul universitar Moshe B. Itzhaki (născut la 2 Decembrie 1951) este poet israelian, traducător şi editor al unei reviste de literatură şi artă în cadrul Colegiului Academic al Ştiinţelor Educaţiei „Oranim” din nordul Israelului. Profesorul Itzhaki este şeful catedrei şi programului educaţional interdisciplinar, componentă a departamentului ştiinţelor umanistice pentru studenţii masteranzi. De asemenea, predă literatura şi poezia ebraică în colegiu. Pînă în prezent a publicat 7 volume de poezii, cel mai recent intitulîndu-se „The Body is the Equator”. A tradus o selecţie din poeziile Anei Blandiana sub titlul „Refluxul Sensurilor” şi împreună cu Paul Farkaş a tradus piesa lui Radu Ţuculescu, „Hoţu, sau trei în dormitor”. Moshe B. Itzhaki locuieşte într-o aşezare pitorească, Ahuzat Barak, la poalele Muntelui Tabor, în faimoasa vale biblică Izra-El. Este căsătorit şi are trei copii. Editura Gutenberg i-a publicat volumul „Pasărea din urmă” (2015).
Pe Moshe Itzhaki l-am cunoscut la Festivalul Internaţional de poezie de la Sighet (festival care îşi păstrează, de peste 40 de ani, continuitatea, datorită poetului Vasile Muste, avîndu-l ca preşedinte, de şapte ani încoace, pe criticul Gheorghe Grigurcu), unde l-am invitat să participe, împreună cu profesorul Paul Farkaş. Acesta din urmă e absolvent al facultăţii clujene de filologie, dar a plecat din ţară în 1986. Desigur, cei doi traducători au onorat invitaţia şi datorită poetei Ana Blandiana, din a cărei creaţie au publicat, recent, în ebraică, un elegant volum. Cele două intervenţii ale invitaţilor din Israel, a traducătorului Paul Farkaş şi a poetului Moshe B. Itzhaki au fost emoţionante, iar destăinuirea lui Moshe, în faţa unei săli arhipline, nu doar cu poeţi ci şi liceeni, de-a dreptul tulburătoare. Încerc să reproduc, pe scurt, „povestea” lui: „M-am născut în Israel, din părinţi evrei veniţi din România cu puţin timp înainte de apariţia mea pe lume … Părinţii mei vorbeau, în casă, doar româneşte, încercînd să mă înveţe şi pe mine. O vreme, i-am ascultat, ba chiar am început să dau replici în limba română. Dar … a venit şcoala unde a început o mică … teroare. Tuturor copiilor ai căror părinţi veneau din alte ţări, li se punea o „ştampilă” de către ceilalţi … De exemplu, evreii-marocani erau numiţi cuţitari, evreii polonezi – mincinoşi, evreii români – hoţi şi aşa mai departe. Drept pentru care am refuzat să mai vorbesc româneşte, cu cea mai mare încăpăţînare. Tata se înfuria de-a dreptul de muţenia mea de acasă şi atunci ţipa şi zicea, mutule!! Eşti un tembel, te bag … după care urma o înjurătură dură, de pe meleagurile româneşti, dar eu continuam să tac, cu puternică îndărătnicie. Astfel, treptat, am uitat şi puţinul pe care-l învăţasem. Pe cînd mă apropiam de vîrsta de cincizeci de ani, părinţii mei au murit. După ce i-am îngropat, am făcut ordine în casa lor, am selectat din lucruri, urma să vînd o bună parte, cînd deodată am dat peste o ladă mare, veche, unde am descoperit o adevărată comoară!! Scrisori, jurnale şi numeroase cărţi, toate în limba română!! Şi din momentul acela, m-am hotărît! – să pătrund în universul limbii şi al culturii române … Să învăţ limba română, aşa cum şi-a dorit-o tata dintotdeauna … „O adevărată declaraţie (nepatetică) faţă de limba şi cultura noastră. Asupra ascultătorilor de toate vîrstele, vorbele poetului Moshe Itzhaki au avut un mare impact emoţional. Fără comentarii …
În poezia lui Moshe Itzhaki se amestecă misterul deşertului, al colinelor golaşe cu parfumul discret al oazelor din chibuţuri. E o poezie frustă, directă, uneori chiar dură. Dar ea ascunde, cu mare rafinament, un suflet extrem de sensibil capabil de visare, de fine ironii şi autoironii, uneori plin de amărăciune, alteori atins de-o veselie domestică ori de revolte nedisimulate. Multe din versurile sale se nasc la „umbra” învăţămintelor biblice, pe care le „comentează”, adesea, cu dureroasă luciditate. Moshe Itzhaki este convins că „poezia îl naşte pe cititor”. Modest cum este doar un adevărat artist, el se consideră un simplu individ care stă la urmă şi contemplă lumea … „Dacă eram pasăre migratoare/ desigur eram un pelican corpolent/ întotdeauna încheietor de rînd …”
În acest an poetul a fost distins cu Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Deseşti avîndu-i înaintaşi pe Ana Blandiana, Adam Puslojici, Szentarnozay Janos, Nicolae Dabija, Adrian Popescu, Ion Mureşan …
Radu Ţuculescu
