Viaţa parlamentară este organizată de structuri cu acţiuni imanente. În ultim sfert de veac, parlamentele care s-au succedat nu au creat o moştenire pentru clasa politică, politicienii ni se pare că nu au acumulat experienţă cu sens analog. Este adevărat, copia nu devine niciodată model, dar s-ar putea intersecta, să avem o opţiune venită din tradiţie, pentru conservarea valorilor perene, pentru un discurs academic, oratoric. Nu vedem nimic din toate acestea, profilul legilor ,,emanate” ţine strict de emisiile şi interesele personale sau de grup şi, nu de puţine ori, de orgolii. Viaţa noastră este ordonată prin legi doar dacă trece prin pofta parlamentarilor. Este deranjant când te gândeşti că iţele care se împletesc trec prin mâinile unor oameni care se simt confortabil, dar n-au pic de conştiinţă. Aşa că milioane de oameni rămânem neputincioşi, acceptându-ne condiţia de ,,sclav salariat”.
În Parlamentul României sunt trei tipuri de parlamentari: imprecişi care au cultură dar nu ştiu ce vorbesc, imprecişi, care nu au cultură dar ştiu ce vorbesc şi imprecişi care s-au trezit parlamentari peste noapte şi abia învaţă. Îi urmăresc adesea şi mă descumpăneşte când observ ceea ce Jung denumea ,,inconştientul colectiv”. Ce-i de făcut? Mulţi cetăţeni au renunţat să voteze, dar asta nu e o soluţie, desigur. Trebuie să înţelegem că pentru a ajunge la o normalitate în societatea noastră nu-i doar misiunea aleşilor poporului, ci este şi a noastră, a tuturor celor care suntem conştienţi de misiunea şi menirea în viaţă. Şi apoi trebuie să ne facem datoria acolo unde ne câştigăm pâinea, adică în ţara aceasta. Poetul spunea “să ne scoatem judecata din teacă afară” şi să nu tăcem. Cu atât mai mult acum, când informarea, culturalizarea, inspiraţia sunt apanaje ale omului modern.
Căutarea originalului şi sentimentul că trăim laolaltă fac posibilă schimbarea, cu toate că nu întotdeauna vom vedea împlinirea, dar cu toţii putem, fără îndoială, să ne cufundăm într-un ideal. Să acceptăm spaţiul public, întâlnirile, dialogul, să nu ne resemnăm şi să avem speranţă. Ceea ce scriu aici este un îndemn adresat celor care nu se lasă, se zbat şi reuşesc, căci totul trebuie să aibă un sens spiritual şi iniţiatic.
Teo MOLDOVAN, Sarasău
