Capitalismul cu două feţe

În spaţiul public se rostesc vorbe care mă pun pe gânduri. Amplificarea discrepanţelor şi inechităţilor între veniturile şi nivelul de trai al diferitelor categorii sociale ar duce la polarizarea societăţii. Fenomenul înseamnă că bogaţii vor fi şi mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci. Sintagma capitalistului bogat, pus pe căpătuială, în scopul exploatării proletarului sărac a fost asul din mîneca ideologiei comuniste, menită să denigreze aşa-numitul capitalism muribund şi în putrefacţie. Cu toate presiunile făcute, de învăţăturile marxist-leniniste, opinia publică, pe canale neoficiale ştia totul despre adevărata faţă a capitalismului şi nu a căzut în capcana diversiunii şi minciunii. După 1989, tinerele democraţii au încercat să adopte regulile economiei de piaţă, specifice capitalismului autentic şi matur. La fel a dorit şi România, numai că democraţia noastră a încurcat bagajele. În locul capitalismului original, aşteptat de majoritatea românilor, a venit cu o variantă deformată şi infantilă care şi azi refuză maturizarea, reînvie ideologia comunistă şi provoacă în rîndul unei părţi a populaţiei sentimente nostalgice şi regrete după regimul de tristă amintire. Altfel spus, minciuna de ieri are mari şanse ca acum să devină adevăr. Cert este că premisele polarizării societăţii s-au conturat imediat după revoluţie. “Pionierii” capitalismului au fost întreprinzătorii cu afaceri pe cont propriu. Iniţiativa, curajul, oportunităţile timpului, uneori riscul dar mai ales vidul legislativ le-a permis detaşarea de restul societăţii. Prin pasul făcut înainte şi-au asigurat un nivel decent de prosperitate şi bunăstare. Nu cred că proprietarii vilelor din cartierele rezidenţiale ale oraşelor fac parte din săracii României. Patronii zilelor noastre, averi fabuloase nu au cum să facă, dar nici săraci nu vor ajunge. O problemă a societăţii rămîne nivelul de trai modest al majorităţii angajaţilor din mediul privat. Cu salariul minim pe economie, o familie care are copii de şcoală şi o mulţime de cheltuieli inerente, nu văd cum se poate descurca. Cu toate acestea, marile inechităţi au fost provocate de cei care s-au îmbogăţit rapid prin mijloace frauduloase. Afacerile derulate cu statul au generat aşa-numita sărăcie colectivă. Resurse financiare însemnate, în loc să ajungă în sectoarele vitale ale societăţii s-au strecurat în buzunarele impostorilor şi apoi în paradisuri fiscale de peste mări şi ţări. Consecinţele se văd în infrastructura rutieră şi feroviară similară unor ţări africane, în dotările din unităţile sanitare şi în educaţia făcută ca acum o jumătate de secol. Cine circulă cu trenul, pe ruta Baia Mare – Bucureşti, timp de 13-14 ore, simte că este un cetăţean umilit care trăieşte într-o ţară săracă. Dacă banii nu vor fi recuperaţi, marii rechini, după gratii stau de pomană şi încă pe bani publici. Cum anume, e treaba organelor abilitate, nu a cetăţenilor obişnuiţi. Care de la justiţie aşteaptă măsuri ferme, nu ceartă şi scandal ca la uşa cortului. O formă indirectă de sărăcie o generează băncile vîndute străinilor. Sistemul bancar în frunte cu M. Isărescu îşi bat joc de români, nu lucrează în favoarea societăţii şi capitalului românesc. Politica nesimţită a băncilor, faţă de cetăţeni, a devenit regulă, nu excepţie. Deşi nu împărtăşesc în totalitate teoria conspiraţiei, cred că o bună parte din sărăcie este dirijată din exterior. După extinderea UE a apărut o nouă formă de exploatare. Un grup de ţări caută prin toate mijloacele să profite de pe urma celor slabi. Care şi-au negociat prost intrarea în “marea familie europeană”. Tartorii de la Bruxelles s-au şmecherit şi dacă văd că afacerile cu România merg, dau pe calul care trage. În timp ce Ungaria şi Polonia, ţări cu demnitate, ripostează, România tace şi înghite. Şi totuşi principalul furnizor de polarizare rămîne statul, prin practicarea unor politici salariale şi fiscale defectuoase şi ineficiente. Menţinerea cotei de impozitare unică de 16%, legea salarizării bugetarilor şi a pensiilor, eşecuri totale ale actualei guvernări, vor amplifica decalajele între veniturile diferitelor categorii sociale. Aritmetica e simplă şi nu minte. Un demnitar al statului fie şi ultimul primar, fără să aibă alte afaceri, un mandat în funcţie îi este suficient pentru a se face un om bogat toată viaţa. Majorarea energiei, combustibililor şi scumpirile care urmează în lanţ vor fi resimţite de majoritatea românilor cu salarii şi pensii mici. Dragnea a minţit cînd a spus că românii vor trăi mai bine, din contră, o vor duce şi mai prost. Prin mulţimea ajutoarelor şi indemnizaţiilor acordate nejustificat, statul român este generos, stimulează lenea nu munca. Cine va sta mereu cu mîna întinsă la mila statului, nu are cum să scape de sărăcie. Scutirea de impozite a unor categorii sociale este una din prostiile inadmisibile ale actualului guvern. Ţările prospere nu îşi numără bogaţii, mai degrabă prin taxe şi impozite graduale asigură o distribuţie echitabilă a veniturilor de care beneficiază întreaga societate. Cine nu crede ar trebui să meargă în ţările nordice să vadă taxe şi impozite dar şi progres şi civilizaţie. Iată de ce sociologii noştri în loc să facă politică ar fi bine să-i întrebe pe majoritatea cetăţenilor nemulţumiţi de ce cred că România continuă să meargă într-o direcţie greşită. Se vor convinge că adevărul îl deţin cetăţenii nu politicienii.

Prof. Vasile ILUŢ