La Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca, au apărut trei cărţi scrise de cinci autori din satul Ciocotiş, comuna Cerneşti: volumele de poezie „Prieten Dulce” şi proză „Veşnicele doruri” de Augustin Neaga şi antologia de poezie „Din dor de Ciocotiş”, semnată de Augustin Neaga, Diana Şchiop, Ionela Irina Gârda, Nelu Avram Ionce şi Viorica Vinţ. Profesoara Daniela Bud remarcă în Cuvîntul înainte: “Cuvintele, la fel ca oamenii, au nevoie de aer pentru a respira în versuri bine aşezate şi de a alerga de la scriitor spre cititor”. Vasile Lechinţan comentează: “Atracţia uriaşă a lui Augustin Neaga faţă de trecutul mirific al satului văzut ca un tărîm minunat de iubire veşnică este relevată şi de noua sa lucrare, nu întîmplător intitulată „Veşnicele doruri”. Acest tărîm nu e altul decît cel al Ciocotişului.
Autorul scrie şi despre existenţă: „Dac-ai vrut, Iisuse dulce / Să-ţi urmez cu dor nespus, / Să-ţi iau urma de la cruce, / Iar cu gîndul meu în sus / Să merg unde Tu m-ai duce”.
Lansarea celor trei cărţi a avut loc în aer liber, aproape de monumentul natural Piatra Bulbului. Despre cărţi şi autorii lor a vorbit Nadia Baciu, director al Editurii „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca. Domnia sa a spus: “Neaga este un scriitor talentat. Şi ceilalţi scriitori ciocotişeni au vocaţie şi inspiraţie”.