Pelerinaj în Grecia. Pe urmele martirilor şi sfinţilor făcători de minuni (III)

A cincea zi a pelerinajului nostru are ca obiectiv oraşul Patras, unde ne închinăm la moaştele Sf. Apostol Andrei. Pentru a ajunge la Patras, trecem podul Rion – Antirion, care face legătura între Peninsula Peloponez şi Grecia Continentală. Este cel mai lung pod suspendat pe cabluri, pe patru piloni la înăl­ţimea de 227 m. Dacă adăugăm la lungimea podului (2.252 m) lungimea celor două viaducte de ac­ces, podul măsoară 2.883 m. Un lucru de care ne-am cam temut a fost intrarea în tunelul subacvatic din Marea Ionică, în localitatea Preveza, lung de 1.600 m, singurul tunel de acest fel din Grecia, construit în anul 2002. Dar spaima a fost de scurtă durată. În Patras se află Catedrala Sf. Apostol Andrei, întemeiată în 1908. Sf. Andrei s-a născut în Betsaida din Galileea, frate cu apostolul Petru. Deşi era iudeu de neam, a propovăduit într-o parte a pământului românesc la strămoşii noştri geto-daci, în teritoriile situate pe ţărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin). A avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus ”crucea Sf. Andrei”. Moaştele sale au fost mutate din Patras la Constantinopol, noua capitală a Imperiului Ro­man de Răsărit, până în anii 356 – 357, cu prilejul sfinţirii bisericii Sf. Apostoli. La câţiva ani după cruciada a IV-a din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele să fie aduse în Italia, la catedrala din Amalfi. În aprilie 1462, în timpul Papei Pius al II-lea, capul său a fost aşezat într-o biserică din Roma. În baza unei hotărâri a Vaticanului, capul a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind aşezat în biserica cu hramul ”Sf. Andrei” din oraşul Patras. Ne închinăm la sfintele moaşte (capul sfântului) cât şi în faţa unei bucăţi din crucea în formă de X pe care a fost răstignit, rostind rugăciuni.
Mănăstirea Sf. Patapie, cu obşte de maici, aşezată în Munţii Geraneia. Moaştele cuviosului Patapie sunt aşezate într-una din grotele din incinta mănăstirii. Mănăstirea din Loutraki a fost întemeiată în anul 1952, binecuvântarea de zidire a fost dată de către Procopie, mitropolitul de Corint.

Trecem peste canalul Corint, care leagă golful Corint din Marea Ionică de golful Saronic din Marea Egee. Are lungimea de 6,3 km, lat de 21-22 m şi adânc de 8 m, fiind construit între anii 1881-1893. Istoricul Suetonius consemnează că dictatorul roman Iulius Cezar (48-44 î.Hr.) a avut în vedere şi tăierea unui canal prin ismul Corint. Împăratul roman Nero (54-68 d. Hr.) a început chiar lucrările de excavare, fiind cel care a săpat şi îndepărtat primul coş de pământ. Totuşi, canalul a fost terminat în 1893 de o firmă elenă. Prin construcţia lui s-a scurtat drumul vaselor cu tonaj mediu de transport cu 400 km. Ne cazăm la Nea Makri.
Dimineaţa vizităm mănăstirea Bunavestire, ne închinăm la moaştele Sf. Efrem cel Nou, participăm la Sf. Liturghie cu ocazia praznicului Naşterii Maicii Domnului. În 1416, otomanii cei păgâni ocupă peninsula Atica, ca în 1424 să atace mănăstirea, omorând toţi călugării prin decapitare, în afară de Sf. Efrem cel Nou care, în acel ceas, se afla într-o peşteră la rugăciune. După terminarea Sf. Liturghii, ne îndreptăm spre portul Pireu, cu destinaţia insula Eghina, spre a ne închina la moaştele Sf. Nectarie Taumaturgul. Recent canonizat, a fost episcop de Pentapole, ctitorul mănăstirii şi protector al insulei. S-a născut în 1 octombrie 1846 în localitatea Silivria, în Tracia, dintr-o familie săracă de pe malul Mării Marmara. A trecut la cele veşnice în 8 noiembrie 1920. Devine călugăr la mănăstirea Nea Moni în 1876, un an mai târziu este hirotonit ierodiacon, iar în 1885 obţine diploma Facultăţii de Teologie din capitala Greciei. Tot în acel an pleacă la Alexandria, Egipt, unde a fost hirotonit preot la biserica Sf. Nicolae din Cairo, câţiva ani mai târziu, în 1889, fiind hirotonit episcop de Pentapole. În 1904 a fondat mănăstirea ”Sf. Treime” din insula Eghina, devenită azi unul dintre marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă.
După o noapte de odihnă în Eretria, dimineaţa, după ce servim micul dejun, ne îndreptăm spre insula Evia, a doua insulă ca mărime după Creta (175 km lungime şi 6-45 km lăţime). Ajungem în satul Procopie, unde se află mănăstirea Sf. Ioan Rusu. Moaştele sfântului au fost aduse de către creştinii refugiaţi in Prokopion – Urgup, regiunea Capadocia, după incidentele ce au cuprins Asia Mică între anii 1922-1924. Se presupune că Sf. Ioan Rusu s-a născut în Ucraina, în jurul anului 1690. A fost înrolat în armata ţarului Petru I, a fost capturat într-o luptă împotriva otomanilor şi vândut ca sclav, devenit sluga unui turc. Sf. a adormit în Domnul în anul 1730. Vizităm mănăstirea Kato-Xenia, o mănăstire de maici. Aceasta păstrează o parte din cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creştine ce se păstrează din viaţa ei pământească. Ţesut de însăşi Maica Domnului din păr de cămilă, după un scurt transfer în Capadocia, Sf. Brâu a fost adus în Ierusalim de către împăratul Teodosie cel Mare. În anul 395, Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare (379-395) aduce cinstitul Brâu la Constantinopol. În sec. XIII, trimişii regelui bulgar Ioniţă Caloian iau Brâul de la Constantinopol, iar în sec. XIV, cneazul sârb Lazăr I (1372-1389) îl dăruieşte mănăstirii Vatoped din Sf. Munte Athos, unde se păstrează doar o parte, două părţi fiind dăruite în 1522 mănăstirii de maici Kato-Xenia. Ne închinăm la sfintele moaşte, atingem şi noi cinstitul Brâu şi ne luăm rămas-bun de la măicuţe, patru dintre ele fiind din România. Ne aşteaptă cazarea la Paralia Katerini.
Ultima zi a pelerinajului nostru. Dimineaţa plecăm spre Thesalonik, capitala provinciei Macedonia, oraş construit din marea iubire a regelui Kassandru pentru soţia sa Thessalonike, sora lui Alexandru cel Mare. Vizităm biserica Sf. Dumitru. Prima biserică datează din sec. IV, construită pe locul unei băi romane. După cucerirea otomană în 1430, a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea oraşului de către greci, în timpul primului război balcanic, în 1912. Biserica este renumită pentru cele şapte panouri de mozaic reprezentând pe Sf. Dumitru cu ctitorii sau cu copiii lor, datate între perioada ultimei reconstrucţii şi inaugurarea politicii iconoclaste. În bazilică sunt depuse moaştele Sf. Dumitru izvorâtorul de mir, martirizat în 9 aprilie 304, în timpul prigoanei anticreştine, ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Iisus Hristos, fiind diacon în acea vreme la Thesalonik. Vizităm şi ne închinăm în biserica Sf. Sofia, la moaştele Sf. Vasile Milostivul, biserica Sf. Teodora (moaştele Sf. Teodora şi Sf. David Tesaloniceanul) şi biserica mitropolitană cu moaştele Sf. Ierarh Grigore Palama.
Pelerinajul nostru a luat sfârşit. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a organizat un pelerinaj prin dl. Moldovan Cristian Dumitru, director al Centrului de Pelerinaje Renaşterea, în care am avut parte de cele mai profunde popasuri duhovniceşti, ne-am închinat şi am cinstit sfintele moaşte ale multor sfinţi făcători de minuni, am participat la sfintele slujbe, încărcându-ne duhovniceşte. În cele opt zile, am aflat multe detalii din vieţile sfinţilor pe care i-am vizitat la ei acasă, ne-am rugat şi le-am încredinţat grijile fiecăruia dintre noi. Ne-am întors acasă mai înduhovniciţi, plini de bucurii sfinte, pentru a putea împărtăşi celor dragi câte o picătură din balsamul duhovnicesc al rugăciunilor împlinite cu bucuriile pe care sfinţii ştiu să ni le facă, rugându-i să ne ocrotească şi să ne ferească de rele. Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea izvorâtă din adâncul inimii când ne rugăm cu smerenie şi cu credinţă, ne apropiem de Dumnezeu. Mintea şi inima noastră se depărtează atunci de lucrurile pământeşti şi se strămută cu duhul în viaţa viitoare. În cele opt zile, ne-am rugat împreună, am călătorit împreună cu Hristos în sufletele noastre. Biserica a fost familia noastră, unde am fost bine primiţi şi acolo am găsit mângâierea lui Dumnezeu de care nu ne putem lipsi. Suntem chemaţi să iubim mai mult, să lăsăm ura şi duşmănia, toată fiinţa noastră are nevoie de dragoste. Chiar împovăraţi de greutăţi, trebuie să privim viaţa noastră ca pe un dar, fiecare zi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi să cântăm: ”Ajută-ne, Măicuţă/ Să ne rugăm me­reu/ Să credem totdeauna/ Că este Dumnezeu”.