O carte despre “VIAŢĂ” a lansat recent Răzvan E. Creţan la un local din Baia Mare. La eveniment au participat oameni interesaţi să cunoască şi să audă experienţa unui om întors către Dumnezeu.
Autorul cărţii, Răzvan E. Creţan a acceptat să împărtăşească băimărenilor experinţa lui de viaţă care l-a întors către credinţă. Fiind prima acţiune publică organizată de către “Asociaţia Părintele COSMA IOAN” fiecare participant a primit o carte dedicată şi semnată de autor.
“La invitaţia lui Raul Chiş am hotărât să facem o lansare de carte în Baia Mare. Pentru mine personal a fost o mare binecuvântare să mă aflu între oameni minunaţi, oameni pe care îi iubesc şi români adevăraţi. L-am avut alături pe Duhovnicul meu, părintele Emanuel Cosma, preşedinta “Asociaţia Părintele COSMA IOAN”, Natalia Prodan. Părintele Ioan Cosma a fost primul meu Duhovnic, cel care a câştigat sufletul meu pe drumul spre credinţă. Am fost marcat de o discuţie cu părintele Ioan Cosma: De ce venim pe Pământ, Răzvan?Pot să scriu sute şi mii de motive: familie, să fim mai buni, să facem bine, etc… Răzvan, venim pe Pământ să evoluăm ca spirite şi evoluţia spirituală o facem prin suflet cu iubire! Aşa am înţeles că sufletul şi spiritul sunt diferite şi că iubirea este calea noastră în această existenţă”, a spus Răzvan E. Creţan.
Publicul şi-a exprimat entuziasmul şi plăcerea de participare prin relatări personale.