„70 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos, Transcarpatia, Ucraina” este intitulat Proiectul finanţat de Guvernul României prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și derulat de Uniunea Regională ”Dacia” a Românilor din Transcarpatia, cu sediul în raionul Teceu. Perioada de desfășurare: 26 iulie 2017 – 31 decembrie 2017. Proiectul cuprinde: 1. Până la 30 septembrie, identificarea, cercetarea şi documentarea privind situaţia naționalizării bunurilor şi a deportărilor din cea mai mare comună românească din Transcarpatia, după Al Doilea Război Mondial şi alipirea regiunii la Uniunea Sovietică; 2. Până la 15 noiembrie, publicarea unei cărţi „70 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos, Transcarpatia, Ucraina” și realizarea unei expoziţii foto-documentare pe aceeași temă; 3. Organizarea în luna noiembrie a unui simpozion internaţional, cu participarea profesorilor din şcoli şi universităţi, autorităţi locale şi naţionale, istorici, membri şi colaboratori din Ucraina și România ai asociaţiei Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”.
Implementarea proiectului este coordonată de echipa de proiect condusă de Ion M. Botoş, Preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a Românilor din Transcarpatia.