Ziua mondială fără maşini este o iniţiativă lansată de Uniunea Europeană în 1999 şi a fost preluată de peste 40 de ţări pe mapamond, data fixată fiind: 22 septembrie.
Este cel de-al 11-lea an în care persoanele cu nevoi speciale de la Asociaţia Esperando promovează şi încurajează mersul pe jos, deplasarea cu tricicleta şi în ultimul rând a transportului în comun.
Ziua Mondială fără Maşini este precedat de evenimentul de mare anvergură: Săptămâna Europeană a Mobilităţii.
Persoanele cu nevoi speciale de la Asociaţia Esperando au dat un exemplu şi în acest an, deplasându-se ieri, pe jos, ori cu biciclete, triciclete, fotolii rulante, sau mijloace de transport în comun, la şi de la Centrul de Zi de Recuperare Esperando, cu sprijinul personalului şi voluntarilor Asociaţiei.
Prin această acţiune s-a încercat promovarea modalităţilor de transport alternative la utilizarea zilnică a automobilului, alternative deloc, sau mai puţin poluante. Aceasta, deoarece este demonstrat faptul că traficului rutier intens din oraşe, are ca efect concentraţii mari de emisii poluante. (o.m.)