Un nou derby pentru maramureşeni

0
304

ACS Fotbal Comuna Recea – Metalurgistul Cugir

ACS Fotbal Comuna Recea va avea parte de un nou derby în etapa a V-a din Liga a III-a, seria a V-a. Astfel, maramureşenii vor întîlni azi, 23 septembrie, pe teren propriu, de la ora 17.00, pe Metalurgistul Cugir, ocupanta locului trei, ce a strîns 9 puncte. În schimb, trupa lui Buia şi Mic se clasează pe locul secund, cu 10 puncte, la egalitate perfectă cu prima poziţie. După cum se ştie, Recea nu a înregistrat nici un eşec în actualul campionat şi vizează a patra victorie a stagiunii, în eventualitatea cuceririi celor trei puncte consolidîndu-şi poziţia din clasament. Moralul în tabăra grupării maramureşene este unul excelent după rezultatele foarte bune din debutul campionatului, ca atare băieţii lui Romulus Buia îşi propun să continue pe aceiaşi linie ascendentă. Desigur, adversarul este unul pe măsură, Metalurgistul fiind o echipă ce îşi fixează, sezon de sezon, accederea în eşalonul secund. Cum de altfel şi Comuna Recea are un obiectiv destul de important, locurile 1-4, pînă acum maramureşenii aflîn­du-se în grafic. În etapa precedentă, echipa noastră s-a întors de la Performanţa Ighiu cu un egal (3-3), Recea fiind condusă de fiecare dată, dar a arătat că are forţă şi calitate. Cugirenii au dispus, în schimb, în etapa a patra, acasă, de formaţia secundă a celor de la Gaz Metan Mediaş, scor 2-1. În stagiunea precedentă cele două echipe au terminat la egalitate duelurile din campionat, 3-3 la Cugir şi 1-1 la Recea.
Programul etapei 5 (sîmbătă, 23 septembrie, ora 17.00): Universitatea Cluj-Napoca – Performanţa Ighiu; Viitorul Ghimbav – Unirea Tăşnad; FC Avrig – Unirea Dej; CS Iernut – CFR Cluj-Napoca II; ACS Fotbal Comuna Recea – Metalurgistul Cugir; Sănătatea Cluj-Napoca stă. Ieri au fost programate alte două jocuri: Unirea Alba Iulia – Industria Galda de Jos, Gaz Metan Mediaş II – Avântul Reghin.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.