Părintele Bălan Milan spunea: ”Pelerinajul este o constantă a umanităţii. El are motivaţii multiple şi semnificaţii spirituale profunde, când este trăit intens şi înţeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, monumentele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni, locuri unde trăiesc mari duhovnici, biserici şi mănăstiri importante. În pelerinaj, Dumnezeu şi omul se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios … Pelerinajul religios este o căutare în lumea pământească a ceea ce nu este din lumea aceasta: «Împărăţia lui Dumnezeu»“.
Simţim din când în când nevoia unei evadări din viaţa cotidiană, o chemare lăuntrică spre locurile de rugăciune. Sunt locuri binecuvântate pe acest pământ în care sfinţenia se simte şi se respiră la tot pasul pentru ca lumea să cunoască divina bunătate a lui Dumnezeu. Astăzi, când trăim într-o lume care este cu fiecare zi mai departe de Dumnezeu, care nu se mai poate împotrivi ispitelor, cufundându-se fără speranţă în adâncul păcatelor, a încerca să-L regăseşti pe Dumnezeu devine tot mai greu, aproape imposibil.
Porţile mănăstirilor se deschid spre noi, îmbiindu-ne cu tihna sfintelor slujbe, cu mireasma de tămâie şi sfinte moaşte. Din icoane şi fresce nepreţuite, veşnicia priveşte în ochii noştri şi în frumuseţea ei se topesc grijile vieţii de zi cu zi. Glasul de clopote şi de toacă, vechea cântare bizantină, ne cheamă la închinare şi rugăciune, la odihnă pentru sufletul obosit şi tămăduire pentru suferinţele trupului. Suntem pelerini întreaga noastră viaţă pe pământ, pelerinajul fiind unul dintre cele mai mari acte de pocăinţă şi de jertfă adusă lui Dumnezeu pe care îl putem face în viaţa pământeană. De aceea ne-am pornit la drum, însoţiţi de directorul Centrului de Pelerinaje ”Renaşterea” Cluj, domnul Moldovan Cristian Dumitru şi părintele Vasile Ilea – Turda, care ne-a dat binecuvântarea de călătorie pentru acest pelerinaj.
Primul popas îl facem la Alba-Iulia. Fiind zi de duminică, participăm la Sfânta Liturghie din Catedrala Încoronării. Această catedrală a fost construită cu sprijinul Casei Regale a României. Lucrările au început în 28 martie 1921, finalizate fiind în septembrie 1922, ca în 8 octombrie să aibă loc sfinţirea şi primirea hramului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. În curtea bisericii a avut loc, la data de 15 octombrie 1922, ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari. După ce patriarhul României sfinţeşte coroanele regale, are loc încoronarea în faţa clopotniţei, nu în biserică, deoarece regele era de origine catolică, nedorind să fie încoronat de un membru al Bisericii Ortodoxe, dar şi datorită tradiţiei occidentale, în special franceză, aşezându-şi singur pe cap coroana de oţel, după care a pus coroana de aur pe capul soţiei sale. La 1 decembrie 1948, după interzicerea Bisericii Române Unită cu Roma, a fost organizată o ceremonie dedicată reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române, ocazie cu care mai mulţi preoţi greco-catolici au depus jurământ de credinţă către patriarhul Iustinian Marina, numele lăcaşului fiind schimbat în ”Catedrala Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române”.
Alba Iulia, oraş întemeiat de romani sub numele de Apulum, atestat documentar în 1097, a fost capitala Principatului Transilvaniei între 1542-1690. În 1599, la
1 noiembrie, voievodul Mihai Viteazu a intrat în Alba Iulia, realizând unirea celor trei ţări româneşti. Tot aici a avut loc, la 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională, la care s-a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Asistăm la schimbarea gărzii în cetate. Tot aici se află şi catedrala romano-catolică « Sf. Mihail », cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania, în care se găseşte mormântul lui Iancu de Hunedoara.
Călătorim pe Valea Oltului. Lăsăm în urma noastră staţiunile balneare Căciulata, Călimăneştiul, mănăstirea Cozia, unde şi-au găsit somnul de veci Mircea cel Bătrân (ctitor al mănăstirii) şi Teofana, mama lui Mihai Viteazu. Pe tot traseul am cântat pricesne şi alte cântece religioase, am ascultat povestioare duhovniceşti, am ascultat cuvinte de învăţătură ale părintelui Vasile Ilea şi părintelui Mihai Dan, creându-se astfel o stare emoţională duhovnicească, cu cât ne apropiam mai mult de sfintele mănăstiri. În fiecare dimineaţă şi seară îi mulţumim bunului Dumnezeu prin rugăciunile noastre.
Trecem graniţa şi ne îndreptăm spre cea mai mare şi mai cunoscută mănăstire ortodoxă din Bulgaria – Mănăstirea Rila. Menţionată prima dată la 1173 într-o lucrare a grecului Ioan Scylitzes. Sfântul Ioan de Rila, ocrotitorul bulgarilor, patronul spiritual, a făcut minuni încă din timpul vieţii. Este situată în sud-vestul munţilor Rila, la 117 km sud de capitala Sofia, în defileul săpat adânc al râului Rilska, la o altitudine de 1147 m peste nivelul mării. Înfiinţată în sec. al X-lea, mănăstirea Rila se consideră a fi ctitorită de pustnicul Sf. Ioan (Ivan), care a trăit între anii 876-946, în timpul domniei ţarului Petru I (927-968), fiind unul dintre cele mai importante monumente culturale şi de arhitectură din Bulgaria şi din Europa de Sud. Încă de la înfiinţare, mănăstirea Rila a fost susţinută şi respectată de conducătorii bulgari. S-au efectuat donaţii substanţiale de către aproape toţi ţarii celui de-al doilea imperiu bulgar, până la cucerirea otomană. După căderea oraşului Târnovo sub dominaţie otomană, în 1393, complexul de la Rila a funcţionat ca centru păstrător al limbii şi culturii naţionale bulgare. După 1396, vreme de cinci secole, mănăstirea Ryla şi toată ţara bulgarilor s-a aflat sub ocupaţie otomană. Chiar dacă Baiazid I (1389-1402) şi Mehmet I (1413-1421) au dat firmane de întărire a privilegiilor acordate de ţari bulgari, Rila n-a fost deloc scutită de raidurile şi jafurile turceşti. Obştea constă din 9 persoane. Egumenul mănăstirii este Preasfinţitul Evloghie, Episcop al Adrianopolului. Moaştele Sf. Ivan din Rila au fost păstrate la Orliţa, un metoc al mănăstirii Rila, în biserica Sf. Petru şi Pavel, refăcută în 1478, special construită în 1469 pentru a adăposti sfintele moaşte. Ne-am închinat şi ne-am continuat pelerinajul.
După-amiază, cu o simplă formalitate la graniţă, trecem în Grecia, leagănul culturii europene, locul unde s-a născut democraţia, filosofia şi arta clasică. Are o istorie bogată şi numeroase monumente istorice, biserici şi mănăstiri. Peste tot este arborat drapelul ţării, care alternează dungi orizontale albastre şi albe, simbolizând cele nouă silabe ale crezului naţional: ”Eleftheria I. Thanatos” (libertate sau moarte), o cruce albă în colţul din stânga sus (simbol al recunoaşterii importanţei pe care o are Biserica Ortodoxă în Grecia). Se face seară şi ajungem la Paralia Katerini, una dintre cele mai cunoscute şi atractive staţiuni turistice la Marea Egee, numită şi perla litoralului Greciei de Nord, unde ne cazăm. (va urma)
Text şi foto: prof. Aurel Ghilezan
