9,468 milioane de lei pentru Maramureş

0
172

În şedinţa de Guvern de joi, 21 septembrie, condusă de premierul Mihai Tudose, unul dintre principalele puncte aflate pe ordinea de zi a vizat acordarea de ajutoare financiare judeţelor afectate de furtuna care a lovit, duminică, vestul şi nord-vestul României.

Miniştrii cabinetului Tudose, întruniţi în şedinţă, au aprobat alocarea a peste 29 de milioane de lei judeţelor Maramureş, Bihor, Arad, Timiş, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud, Hunedoara, Caraş-Severin şi Alba. Prin aceeaşi Hotărâre de Guvern s-au alocat, suplimentar, 1,585 milioane lei la bugetul Ministerului Afacerilor Interne şi 170 de mii de lei la bugetul Ministerului Sănătăţii, iar bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost suplimentat cu circa 4,458 milioane lei, sume ce vor fi folosite pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtună. Suma totală aprobată, astfel, de Guvernul României, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni a depăşit 36 de milioane de lei.
Judeţul Maramureş a primit cea mai mare sumă din cei 29,816 milioane de lei, respectiv 9,468 milioane lei pentru achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru realizarea de reparaţii şi refaceri de grădiniţe, şcoli, muzee, unităţi spitaliceşti şi alte clădiri şi construcţii aparţinând administraţiilor locale. Din suma de 1,585 milioane lei alocată suplimentar Ministerului Afacerilor Interne, judeţul Maramureş va mai primi o suplimentare de 109.000 lei, bani ce vor fi folosiţi pentru înlăturarea daunelor produse unor posturi de poliţie, sedii ale inspectoratelor de poliţie, inspectorate pentru situaţii de urgenţă, ale jandarmeriei, secţii de poliţie, de pompieri, alte imobile şi mijloace tehnice aflate în administrarea acestora.

Gabriel Zetea: Este pentru prima dată când un Guvern înţelege cu adevărat definiţia cuvântului URGENŢĂ

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea a dorit să mulţumească premierului Mihai Tudose, dar şi miniştrilor din Guvernul României pentru promptitudinea cu care au intervenit şi au oferit ajutor imediat judeţelor afectate de furtuna de duminică după-amiaza. ”În numele Maramureşului, vreau să mulţumesc Guvernului României şi primului-ministru, Mihai Tudose, pentru operativitatea cu care au alocat o sumă impresionantă judeţului nostru. Vorbim de aproape 9,5 milioane de lei ce vor fi direcţionaţi către autorităţile locale din Maramureş, care au în subordine instituţii publice afectate de furtuna violentă de duminică. Este pentru prima dată când un Guvern înţelege cu adevărat definiţia cuvântului URGENŢĂ şi alocă bani pentru refaceri şi reconstrucţii de clădiri acum, când avem nevoie, şi nu peste un an sau doi ani. Consiliul Judeţean Maramureş, municipiul Baia Mare, oraşele Seini, Şomcuta Mare, Ulmeni, Târgu Lăpuş, Baia Sprie şi Cavnic, dar şi comunele Copalnic Mănăştur, Rozavlea, Ocna Şugatag, Boiu Mare şi Băiuţ vor primi, zilele următoare, sume impresionante. Aceşti bani vor fi folosiţi pentru ca şcolile, grădiniţele, dispensarele, căminele culturale, blocurile sociale, instituţiile de cultură şi primăriile să îşi poată relua activitatea în cel mai scurt timp şi în condiţii optime.”

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.