Apreciată sau contestată, Direcţia rămîne organul juridic cel mai controversat al ultimilor ani. Presa ostilă şi subordonată mogulilor certaţi cu legea, o asimilează ca o instituţie de forţă, dispusă să fabrice inclusiv dosare penale la comandă. Îmi aduc aminte că DNA-ul s-a născut în condiţii misterioase şi necunoscute opiniei publice. Oficialii vremii au evitat să furnizeze informaţii legate de scopul şi obiectul muncii acestei instituţii din culisele căreia se ştiau puţine lucruri. Nici acum nu este clar dacă avem de-a face cu o invenţie românească sau o clonă (copie) a originalului, aflat pe alte meleaguri. Şi totuşi, numele şi prenumele au dat de înţeles că ar fi vorba despre o Direcţie menită să declare război total corupţiei săvîrşite la nivel înalt. Bănuielile s-au adeverit cînd au apărut primele dosare penale deschise de procurorii DNA pe numele unor personaje “recrutate” din rîndul primarilor, prefecţilor, parlamentarilor, şefilor unor instituţii centrale şi deconcentrate din teritoriu. Cărora generic le spunem “demnitari” iar acoliţilor “clientela lor politică”. Cînd opinia publică a vizionat la TV serialul “Cu mîinile încătuşate” şi plimbate prin faţa camerelor de luat vederi, cu actori săltaţi în dubele poliţiei şi duşi sub escortă la arestul preventiv, şi-a dat seama că DNA-ul îi are clienţi pe hoţii de lux, de categorie grea, plasaţi în nucleul clasei politice şi la vîrful puterii. După cum era de aşteptat, cruciada DNA-ului, în mentalul cetăţenilor de bună credinţă, a generat întrebări contradictorii ce necesitau lămuriri din partea autorităţilor. Cetăţenii nu au înţeles de ce era nevoie de o instituţie creată cu dedicaţii speciale pentru demnitari, care a şters cu buretele credinţa lor de alegători corecţi şi cinstiţi. Cînd alegătorii au introdus buletinul în urna de vot, la cu totul altceva s-au gîndit. Pentru ei votul a reprezentat simbolul încrederii acordate partidului sau candidaţilor acestuia, în ideea că aleşii sau numiţii în funcţii de răspundere vor fi oameni vrednici, destoinici, demni şi cinstiţi, în măsură să rezolve problemele societăţii şi ale ţării. Cetăţenilor interesaţi de lumea în care trăiesc, autorităţile nu le-au spus că într-o democraţie haotică şi lipsită de principii, DNA-ul, ca instituţie era imperios necesară, deoarece se ştia de la bun început că oamenii politici (nu toţi) după ce ajung la putere intră automat în simbioză cu microbul hoţiei, corupţiei şi rămîn demnitari numai cu numele. Un astfel de mesaj pentru autorităţi ar fi însemnat autodenunţ, autoculpabilizare şi recunoaşterea unei realităţi care de ani de zile frînează progresul societăţii. Iată de ce, din peisajul vorbelor grele, al protestelor stradale, adresate tuturor guvernărilor, sloganul “Jos hoţii!” niciodată nu a lipsit. Simţindu-se umiliţi, trădaţi şi dezamăgiţi, pentru cetăţeni, singura formă de protest a fost să nu meargă la vot. Opinia publică şi societatea civilă nu deţin pîrghiile necesare pentru a face ordine în instituţiile statului obligate să tempereze elanul corupţiei. Fenomen endemic, corupţia nu se domoleşte iar corupţii nu învaţă minte. Opinia publică rămîne oripilată de ce se întîmplă în sistemul sanitar. Mai nou, conduceri ale unor instituţii, numite pe criterii politice, menite să aibă grijă de viaţa şi sănătatea oamenilor, sînt implicate în grave acte de corupţie. Ani la rînd, la cîrma CNAS-ului şi a multor spitale au fost medici care au performat în profesie. Din păcate, în managementul instituţiei, cu moralitatea au stat prost. Profesionalismul obligatoriu implică şi o mare doză de moralitate. Unii au intrat în politică din interese obscure, fără legătură cu sănătatea. Dacă au greşit, DNA-ul nu are obligaţia să le treacă greşelile cu vederea. Cînd vine vorba de corupţi, stările emoţionale nu se justifică. Dacă sînt sau nu vinovaţi nu este treaba cetăţeanului. Corupţii de rang înalt, ajunşi după gratii, să fim convinşi că nu au avut mîinile curate. Lui Voiculescu, cu excepţia celor de la Antena 3, nimeni nu i-a plîns de milă, cînd Băsescu l-a băgat la pîrnaie. Nu este exclus ca într-o zi să-i vină rîndul şi lui Băsescu. Spectacolul rămîne palpitant şi savuros cînd se dau unii pe alţii în gît şi pînă la urmă bine ar fi să dispară cu toţii. Mult prea frumos ca să fie şi adevărat!
Prof. Vasile ILUŢ
