La începutul lunii februarie, 84 de membri ai Academiei Române au lansat un Apel, “îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale în România, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate “corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva statului român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vînzarea pămîntului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţămîntului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale). Grupul de academicieni s-a arătat preocupat în mod deosebit de încercările de regionalizare a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituţiei României şi aspiraţiilor de integrare europeană. Ca om din această parte de ţară, suficient de atent la mersul lumii, semnalul de alarmă al Academiei Române mi se pare un gest de luciditate în evaluarea fenomenelor care ne înconjoară şi ne presează nemilos. Nu trebuie să fii academician ca să-ţi dai seama ce se întîmplă în jurul nostru. Nu-mi explic de ce fostul ministru al învăţămîntului, academicianul Mircea Dumitru, a dat îndărăt de la Apel – nu se regăseşte “nici în stilistica, nici în retorica şi nici în multe dintre ideile susţinute în scrisoare”. Rămîne, pentru mine, o ciudăţenie dezertarea sa, deoarece la Săliştea de Sus mi-a făcut o impresie bună, discutînd tocmai despre multe dintre ideile cuprinse în Apel. Cine a venit cu lămurirea?
Acad. Wilhelm Dancă, teolog şi filosof, s-a disociat de grupul de iniţiativă deoarece “nu oglindeşte misiunea Academiei Române”. Dacă Academia nu are asemenea preocupări atunci cine? Mi-am zis că într-o democraţie părerile diverse sînt necesare, mai ales în mediul academic. Apelul academicienilor a provocat cîteva comentarii nu prea generoase, apoi s-a aşezat liniştea. Dar mesajul a rămas pe site-ul Academiei Române, la dispoziţia celor interesaţi. Este un punct de referinţă, o abordare responsabilă a unor situaţii care cer ajutor. Apelul, un clopot tras în vremi de primejdie. Orice om de bună credinţă vede în el urgenţele României. Săptămîna trecută, cunoscutul Apel al academicienilor către poporul român şi instituţiile fundamentale ale statului a fost scos de pe site-ul Academiei Române. Cine a dispus acest gest incredibil faţă de cel mai reprezentativ for al ştiinţei şi culturii româneşti? În ziua de Sfânta Mărie Mică, a avut loc Adunarea Generală a Academiei Române, cadru în care cei din sală au cerut explicaţii cu dispariţia de pe site a acestui emblematic document. Preşedintele Academiei Române a răspuns că a fost scos la cererea preşedintelui României, prin intermediul unui consilier. Comentatorii acestui fapt spun că aşa ceva nu se mai petrecuse niciodată în istoria Academiei din 1989 încoace. Confratele Dumitru Constantin pune în legătură incalificabilul gest cu sfidarea făţişă a României pe plan extern de către Ungaria, dar şi cu gestul Ucrainei de a neglija minorităţile. Doamne fereşte, să nu treacă Academia Română în subordinea Cotroceniului! Întrebăm: cine l-a îndemnat pe preşedinte să facă nepermisul gest? Şi de ce? S-a mai întîmplat aşa ceva în statele din Estul Europei? Ori ce l-a lezat pe domnul preşedinte? Care începuse să dea semne de înviorare în politica externă. Preşedintele a nesocotit statutul Academiei Române. Iată ce scrie Apelul în încheiere: “Să ne cinstim eroii, să fim la înălţimea lor, lăsînd generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpînă pe pămîntul său, educată şi prosperă, o ţară a Europei Unite, dar cu o identitate proprie, românească. Aşa să ne judece viitorul”. Vrem să ştim şi noi pe cine deranjează acest mesaj?! Ce să înţelegem din gestul preşedintelui? Cui nu-i place ţara asta? Cine vrea să o golească de conţinut? Răspundeţi, domnilor dirijori ai Puterii!
