Preasfinţitul Părinte Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a vizitat joi două case de tip familial din municipiul Baia Mare aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş.
Însoţit de consilierul pe probleme social-misionare, arhimandrit Ioachim Tomoiagă, Preasfinţitul Părinte a fost alături de copiii din cadrul Casei de Tip Familial de pe strada Cehov, dar şi alături de beneficiarii Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap de pe strada Ţibleşului, cu care a stat de vorbă şi le-a dăruit cadouri constând în rechizite şcolare şi dulciuri.
Este prima vizită a unui episcop la casele de tip familial din judeţ, dar nu şi ultima, pentru că reprezentaţii episcopiei au declarat că în viitor intenţionează să meargă şi la alte centre de acest gen din judeţ.
Directorul general al DGASPC Maramureş, Alina Coste-Mădăras, a declarat: „Ne bucurăm că Preasfinţitul Părinte şi-a exprimat dorinţa de a vizita casele de tip familial din Maramureş şi sperăm ca în viitor să dezvoltăm parteneriatul dintre DGASPC şi biserică, pentru a asigura beneficiarilor noştri un mediu stabil şi servicii adecvate în vederea reintegrării lor în familie sau, după caz, a reintegrării socio-profesionale şi pregătirii pentru viaţa independentă. Cu toţii ne dorim să oferim copiilor părăsiţi, neglijaţi sau abuzaţi de părinţi, care sunt ocrotiţi în sistemul de protecţie, condiţiile cele mai bune şi mai ales o abordare de tip familial, astfel încât modul de îngrijire şi educare să fie cât mai apropiat de cel familial. Din acest punct de vedere, instituţia noastră susţine şi încurajează organizaţiile neguvernamentale şi biserica să vină în întâmpinarea nevoii de reformare a sistemului de protecţie, implicit nevoilor copiilor. Îi asigur pe reprezentanţii episcopiei că vor găsi întotdeauna un partener în DGASPC Maramureş, astfel încât împreună să dezvoltăm şi să perfecţionăm serviciile sociale pe care le oferim copiilor şi persoanelor cu nevoi speciale din judeţ”.
Copiii şi tinerii au primit cu bucurie darurile din partea reprezentanţilor episcopiei şi au rostit o rugăciune împreună, fericiţi că au primit binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin.