– 21 milioane euro pentru Maramureş –
6 mari proiecte de infrastructură în domeniul gestionării apei vor beneficia de investiţii de 155 milioane euro din Fondul de coeziune, în scopul îmbunătăţirii colectării, tratării şi distribuţiei apei în întreaga ţară.
Iată şi sumele alocate celor sase proiecte:
• 18 milioane euro – pentru, între altele, construirea şi renovarea a 18 puţuri de adîncime şi a 3 staţii de tratare a apei în judeţul Argeş, pentru aproximativ 200.000 de persoane ca beneficiari finali
• 6,3 milioane euro – pentru renovarea a 2 rezervoare şi pentru construirea a 10 noi kilometri din reţeaua de distribuţie a apei, în judeţul Dîmboviţa
• 21 milioane euro – pentru lucrări în judeţul Maramureş, în vederea extinderii reţelei de distribuţie a apei cu aproximativ 60 de km, de care vor beneficia 230.000 de locuitori
• 46 milioane euro – pentru construirea şi modernizarea a 7 staţii de tratare a apei în judeţul Prahova, avînd ca beneficiari 167.000 de locuitori
• 12,6 milioane euro – pentru un acces mai bun la apa potabilă în judeţul Satu Mare, în principal prin forarea a 4 puţuri de adîncime şi extinderea reţelei de canalizare cu 40 de km
• 51 milioane euro – pentru îmbunătăţirea accesului la apă pentru 179.000 de locuitori, din judeţul Vaslui. Proiectul, care are în vedere zonele urbane ale localităţilor Vaslui, Bîrlad, Huşi şi Negreşti, presupune construirea şi renovarea a peste 130 de kilometri din reţeaua de alimentare cu apă.