Disputa a intrat în societatea românească şi nu mai construim nimic, ce unii proiectează ziua alţii distrug seara şi dihonia ocupă cîmpul politic cu slabă legitimitate. Activismul public se dezvoltă însă continuu, cu rol în menţinerea spiritului viu al democraţiei, însă nu putem să nu vedem că traumele născute din abuzuri generează negativitate şi efecte distructive asupra societăţii. Trebuie să căutăm mai degrabă concordia şi acordul între părţi, decît cearta continuă!
Avem aproape 28 de ani de experienţă democratică şi constatăm că nici această generaţie întinerită de politicieni n-a reuşit să perfecţioneze sistemul de conducere administrativă a ţării, pentru a asigura dezvoltarea. Însă tot ce s-a întîmplat nu putea să fie altcumva, prin urmare lucrurile nu se vor aşeza în matcă, nu vom construi ceva care să ne mulţumească decît atunci cînd vom accepta că realitatea este rezultatul alegerilor noastre. Cea mai bună dovadă de libertate: fiecare este independent în deciziile sale politice, economice, culturale.
Politica fără de opinii personale n-are sens, de aceea orice dezbatere intelectuală este necesară. Activismul civic face parte din exerciţiul democratic şi ţine în cele din urmă de dreptul fiecăruia la opinie. Ideal ar fi să ne manifestăm prin exercitarea raţiunii, ţinînd cont de gradul de mişcare exterioară pe care îl avem, pentru a nu încălca libertatea altora. Puterea aplicată fără argumente din zona profundă a realităţii este la fel ca opoziţia arogantă, ce-şi arată involuntar complexul de inferioritate. Atitudinea părţilor în jocul politic trebuie să fie constructivă, pentru a putea fi înţeleasă de societate şi asimilată, efectul cel mai aşteptat fiind progresul conştiinţei colective – este mai lent decît al economiei! Adevărul argumentat va avea cel mai bun rezultat în comunitate, doar acesta va fi înţeles şi asimilat de către toată lumea. Cînd critici cu sloganuri, transmiţi mesajul că de fapt nu ştii ce spui. Şi oamenii de azi caută greşeala adversarului, vecinului, partenerului, deşi ar trebui să caute greşeala lor.
Politicienii ar fi de dorit să-şi dea seama că prin acţiunea lor legislativă şi executivă pot schimba doar forma societăţii, nicidecum fondul. Pot modifica organizarea exterioară, nu conştiinţa de sine a indivizilor. Omul este cel care reflectează şi se miră, constată prezenţa stresului social şi vrea să fie protejat de agresiune. Grupul n-are asemenea calităţi intelectuale, ci caută să se apere rudimentar, agresînd alte grupuri. Şi politicienii se contestă şi se ameninţă unii pe alţii, devenind agresori din agresaţi, într-o mişcare fără cap şi coadă. Periodic, declanşează războaie mediatice, stresîndu-se reciproc prin atacuri reverberate în mass-media, în spaţiul politic sau în justiţie. Lupta de recunoaştere ideologică se poartă în jurul unui fals sistem de valori, promovat adesea cu iresponsabilitate. Libertatea înseamnă garantarea dreptului celorlalţi să acţioneze într-un sens social definit şi cuantificabil, iar cetăţenii aleg. În acest fel, stresul social ar fi diminuat şi societatea ar avea şanse de progres, abandonarea capitalistă n-ar mai fi atît de necruţătoare cum e acum. Ocoliţi de aceste manifestări grav negative, am deveni cetăţeni mai deschişi, fără atîtea gînduri negre, care pe tineri îi determină să emigreze economic.
Statul în obişnuinţa şi legea sa birocratică şi acum europeană controlează societatea prin numere: venituri, impozite, taxe, cheltuieli, investiţii… Însă realitatea nu poate fi văzută în acest fel, ci este nevoie de înţelegere, în multe cazuri de compasiune, de echilibru, de eliminarea stresului social, zicem noi, într-un limbaj din domeniul psihologiei. Reacţionăm la traume prin revoltă, miting, nervi, vorbe grele, dovedind că sîntem prea dependenţi de stat, deşi nu ne dăm seama de acest adevăr. Ideal ar fi să reacţionăm cînd societatea se află în pericol real. Să apărăm valorile umane, nevoile elementare (sînt importante, însă neesenţiale) şi mai ales nevoile existenţiale, care sînt cele cu adevărat importante pentru a avea o condiţie umană apropiată de libertate şi de perenitate şi îndepărtată de activismul superficial şi bulversant.
