Submăsura 6.1

0
237
Tineri legumicultori din Tulghieş

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este una dintre cele mai accesate măsuri de finanţare cu fonduri europene din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Pentru a avea un proiect de succes, agricultorii trebuie să se asigure că respectă condiţiile obligatorii, potrivit Ghidului solicitantului: îndeplinirea obiectivului de comercializare a producţiei agricole proprii în procent de minimum 20% din valoarea primei tranşe de plată, demonstrată prin documente justificative, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Se va lua în calcul valoarea cumulată pe toată perioada dintre semnarea Contractului de finanţare şi solicitarea celei de-a doua tranşe de plată.
În cazul în care exploataţia agricolă vizează creşterea animalelor, Planul de afaceri va prevedea în mod obligatoriu amenajări de gestionare a gunoiului de grajd (inclusiv dejecţiile de origine animală).
Tînărul fermier (care se instalează) trebuie să îşi stabilească domiciliul în UAT-ul în care exploataţia este înregistrată (în cazul în care domiciliul nu este astfel stabilit).
Pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile, tînărul fermier trebuie să se instaleze într-o exploataţie agricolă care are dimensiunea de minimum 12.000 SO (dimensiune minimă). Calculul SO se realizează pe baza coeficienţilor din Cererea de finanţare, conform tabelului de SO.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.