Calitatea magistraţilor

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut publice modificările cu variante la cele trei legi ale justiţiei (nr. 217, 303 şi 364 din 2004). Este o premieră ca un proiect de lege, 303, să apară în două variante, a Consiliului Superior al Magistraturii şi a MJ! Ministrul ar trebui să se decidă cît mai repede!
Problemele din justiţie sînt politizate, însă este de preferat ca ministrul să aibă convingeri proprii, în loc să propună variante de lege. Alte instituţii sau politicienii pot veni cu propuneri la discuţiile din Parlament, înainte de votul final. Era de preferat pentru Toader să nu iasă în faţa opiniei publice în coadă de peşte – a devenit ţinta atacurilor politicianiste, proiectul său de lege cu variante fiind o soluţie bizară.
Am citit propunerile de modificare a celor trei legi şi l-am regăsit pe ministrul decis să pună ordine în sistem, deci este cu atît mai stranie modalitatea de a lansa în spaţiul public articolul 54 al. 1 şi 4 în două variante: şefii procurorilor să fie numiţi şi revocaţi de „preşedintele României, la propunerea CSM” (varianta CSM), respectiv de „preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul CSM” (varianta MJ). Pentru această ezitare, ministrul este acuzat că atentează la statul de drept. Este clar că protestatarii n-au citit proiectele de modificare a celor trei legi (avînd în vedere numărul de pagini), deci manifestaţia din stradă este politică, nu civică. Opoziţia profită de naivitatea ministrului Justiţiei, de altfel profesor universitar şi judecător cu experienţă, şi provoacă puterea.
Toată lumea îşi doreşte o justiţie independentă, însă nu şi ruptă de stat, deoarece orice sistem are nevoie de control exercitat de un organism separat. Justiţia nu se poate controla eficient pe ea însăşi, ci e nevoie de o instituţie din afara puterii justiţiei, pusă sub autoritatea uneia dintre celelalte două puteri, fie cea legislativă, fie cea executivă. Este suficient să privim în Occident şi vom vedea cum e organizată justiţia – aşa să facem şi noi.
De fapt, altele sînt motivele! Proiectele de lege schimbă justiţia din temelie, introducînd norme stricte pentru accesul în magistratură. Avem nevoie de profesionalizarea judecătorilor şi a procurorilor, care au ajuns de rîsul justiţiabililor. Credibilitatea justiţiei a scăzut, e nevoie de o recredibilizare a corpului de magistraţi. Pentru a deveni procuror sau judecător, să ai experienţă de 7-8-10-15-18 ani, după gradul instanţei. Aceste condiţii lovesc puternic în interesele celor din justiţie, obligaţi să avanseze pe bază de merit şi să aibă o conduită morală şi disciplinară perfectă. Justiţia autocefală şi-a relaxat regulile, astfel că magistraţii condamnaţi pentru vătămare corporală din culpă (accidente de circualţie) sînt menţinuţi în funcţie. Toader propune să nu mai fie. Pînă acum, magistraţii îşi păstrau locuinţele de serviciu şi după pensionare. Judecătorii şi procurorii puteau fi reîncadraţi după pensionare. Toader taie aceste facilităţi. Dar cel mai mult este afectat sistemul de faptul că în proiectul de modificare a legilor scrie clar că judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în caz de eroare juridicră, din rea-credinţă şi neglijenţă în serviciu, statul urmînd să recupereze prejudiciul produs, obligatoriu, fără termen special de prescripţie de un an – ceea ce practic îi salva pe toţi. Toader susţine şi revenirea la dreptul procurorului ierarhic superior să infirme soluţia netemeinică a procurorului.
Este prin urmare a punere dură la punct a magistraţilor şi a sistemului, deoarece aceasta este dorinţa societăţii, ca justiţia să fie menţinută sub control. Toader propune o reformă de fond, ce poate fi corectată la o adică de minţile mai luminate decît a lui Toader (el pare un bivol în ring – pit bull). CSM-ul nu-i va disciplina niciodată pe judecători şi procurori, şi nici Inspecţia Judiciară, deoarece corb la corb nu-şi scoate ochii. O justiţie în slujba cetăţeanului nu poate fi făcută cu magistraţi de joasă calitate, ceea ce Toader ştie din interior.