Proiectul de apă şi canal din Sighet, îngreunat de birocraţie

0
501
Lucrări la reţelele de apă şi canalizare în Sighetu Marmaţiei

Reţelele de apă şi canalizare se extind şi se reabilitează în proiectul masterplan la nivel de judeţ, implementat de operatorul regional Vital SA Baia Mare, iar în acţiune sunt cuprinse o serie de localităţi urbane. Stadiul de realizare a lucrărilor în Sighetu Marmaţiei este avansat, dar investiţia întâmpină probleme de ordin birocratic, create de instituţiile statului.
Horia SCUBLI, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, ne spune: „În principiu, noi am avut patru proiecte pe municipiu. Acestea priveau staţia de epurare, recepţionată de un an de zile, realizată de o firmă serioasă, ca la carte, că nici nu am ştiut că se face… Restul contractelor de lucrări sunt cu probleme din cauza firmelor care lucrează … şi nu prea. Vitalul este extrem de interesat să termine toate investiţiile, pentru că dacă nu le termină, nu doar că va finaliza investiţia din bani proprii, dar există şi varianta unei corecţii financiare care să ne pună să plătim noi toate lucrările şi e vorba de câteva zeci de milioane de euro pe judeţ. Lucrările executate nu vor fi funcţionale dacă nu sunt conform proiectului. Dacă nu atingi parametrii tehnici pe care i-ai susţinut în memoriul justificativ la data semnării contractului, atunci finanţatorul vine şi îţi ia toţi banii înapoi, pentru că tu te-ai angajat la un lucru şi nu l-ai realizat. Am avut probleme mari legate de faptul că cele două conducte de 500 mm, care trebuiau să aducă apă din frontul de captare din Crăciuneşti, era necesar să treacă pe DN 18, de la Crăciuneşti şi până la Sighet.

Horia Scubli – primarul municipiului Sighetu Marmaţiei

Drumul a fost modernizat în urmă cu 2 ani, iar constructorul nici nu vrea să audă de vreo intervenţie, nici măcar în zona şanţurilor, deşi mi se pare aiurea. Acolo se poate interveni, cred eu. Aceeaşi problemă am avut-o pentru nişte lucrări de canalizare pe porţiunea DN 18 Baia Mare – Sighet – Vadu Izei, la care Compania de administrare a infrastructurii rutiere CNAIR nu ne oferă prea multă înţelegere. Acestea sunt cele două blocaje instituţionale, spun eu, şi nu există o cale de comunicare. Fiecare instituţie e stat în stat! Implementarea proiectului de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canal a ajuns undeva între 75 şi 80% ca grad de realizare”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.