Scriam în urmă cu ceva vreme că scriitoarea Betty Kirchmajer-Donca, din Seini, a fost hărăzită cu triunghiul harului: poetă, prozatoare şi traducătoare. La aniversarea de astăzi îmi cer iertare pătratului că i-am uitat o latură. Doamna Betty întruchipează statura unui dascăl de excepţie, iar vocaţia ei pare a fi liantul între cele trei virtuţi literare. Literatura scrisă şi tradusă de Doamna Betty ne-a dat voie să fim fericiţi, deoarece cred că există un sentiment al cuvintelor, precum este şi o iubire a ideilor.
Doamna Betty mărturisea cu un prilej nu prea îndepărtat că în cele trei ipostaze, de poet, prozator şi traducător, care rotunjesc statutul unui scriitor, se simte scufundată într-un lirism de nevindecat, un narator descriptiv, un bun psiholog şi o dorinţă de a aduce literatura franceză pe teritoriul literaturii române. O profesiune de credinţă, care stă nevăzută, dar atinsă cu inima. Se vede pe cerul Seiniului. Pe pământ, la răscruce de drumuri, este chiar cotitura spiritului. Acolo, Doamna Betty a pus în bătaia răsfăţului atelierul în care se alcătuiesc utopii. Apoi le clădeşte sub forma unei piramide. În interior, însă, nu este faraonul, ci cuvântul, care se lustruieşte neîntrerupt. Arhitecta, adică Doamna Betty, alungă somnul şi porneşte roata. Şi moara cosmică începe să devină memorabilă. Nu face făină, ci cărţi. Da, există şi aşa ceva.
Doamnei Betty, acum la aniversare, i se cuvin reverenţele noastre, ale cititorilor. Ea este în literatura română nu pentru că vrem noi, ci pentru că este. Poezia este gravă şi naturală, cu o încredere nemăsurată în metaforă, proza ei a inventat un Macondo românesc, iar traducerile sunt o reuşită în limba lui Eminescu. Nici vocaţia de dascăl nu am uitat-o. Recunoştinţa literară s-a convertit în numeroase premii, iar cea de seineancă prin onoarea comunităţii. Nu uit Premiul „Henri Jacquer”, oferit de Centrul Cultural Francez şi Uniunea Scriitorilor din România pentru traducerea volumului „Dansul interzis”, de Rachel Hausfater. Ori alte premii venite dinspre ţara lui Victor Hugo. Doamna Betty ne-a dăruit în traducere şi tragica lui existenţă.
La rândul meu, Doamnă, nu pot să mă prefac. Spun ce am spus şi cu ani în urmă. Aud în poemele tale pulsul secret al lumii. Doamna Betty este o poetă cu exprimare personală, feminină, puternică şi cristalină. Are o energie lirică dovedită, care ne poate preface în păsări. Este scriitoarea care ţine foarte mult la breasla noastră. O apără şi o confirmă.
Doamna Betty, La mulţi ani! Spun şi eu ca poetul: Curcubeul cuvintelor nu-şi are originea în cuvinte, ci în ceea ce le leagă. Ne legăm şi noi, scriitorii din Maramureş, dar şi cititorii, cu dor şi drag de ziua de astăzi. O zi în numele Doamnei Betty!
