Ministerul Dezvoltării a aprobat pentru proiectele depuse de administraţiile locale din Maramureş circa 160 milioane de euro, pentru următorii trei ani de zile. Suma este cea mai mare aprobată până acum de Guvern pentru judeţul nostru. Banii sunt alocaţi pentru realizarea a 161 de proiecte locale.
Documentaţiile au fost depuse de primăriile din judeţ la Ministerul Dezvoltării pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru perioada 2017-2020: „Vreau să salut ordinul ministrului Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, prin care a fost aprobată lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru judeţul Maramureş în perioada 2017 – 2020. Vorbim aici despre o sumă excepţională, la care cred că nimeni nu a visat, bani de care vor beneficia administraţiile publice locale din judeţul Maramureş. Banii provin din fonduri guvernamentale, pentru dezvoltarea proiectelor locale pentru următorii 3 ani de zile. Astfel, vorbim de 715 milioane de lei, care cred că este cea mai mare sumă alocată vreodată judeţului Maramureş, printr-un singur proiect, care cuprinde 161 de proiecte”, a spus Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş.
Reabilitarea câtorva drumuri judeţene, cuprinsă în finanţare
Unul dintre beneficiarii sumelor este şi Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş, cu două proiecte majore de reabilitare a unor tronsoane de drumuri judeţene, de mare interes, în nordul judeţului: „Mă bucur şi pentru proiectele Consiliului Judeţean cuprinse la finanţare. Acestea se referă la reabilitarea drumurilor judeţene. Vorbim aici despre Valea Izei, pe cele două tronsoane între Vadu Izei şi Bârsana, dar şi cel între Bârsana şi Săcel. Un al doilea tronson de drum judeţean, extrem de important, este cel de pe Valea Ruscovei. Acestea sunt cu atât mai importante cu cât toate celelalte proiecte pe fonduri europene se derulează în sudul judeţului, astfel că aşa face şi o reparaţie morală pentru zona de nord. Dar era şi o necesitate, până la urmă, la nivelul întregului judeţ, ca Valea Izei să fie reabilitată. În acest an vom face extrem de rapid diligenţele către Ministerul Dezvoltării pentru a depune documentele suport la acest ordin, astfel ca studiile de fezabilitate, hotărârile de consilii locale privind aprobarea cofinanţărilor, ale Consiliului Judeţean privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, devizul general actualizat conform O.G. 28, certificatul de urbanism cu toate avizele şi autorizaţiile necesare să fie depuse în cel mai scurt timp la minister, să semnăm contractul de finanţare şi în acest an să intrăm în licitaţie pentru ca, începând cu primăvara anului viitor, să putem să muncim pe aceste două tronsoane de drumuri judeţene”, a conchis preşedintele administraţiei judeţene.