Timp de câteva ore, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a aflat în tabăra „Dragoste şi prietenie”, organizată de Pr. Dr. Florin Stan, parohul bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului” din Tg. Lăpuş.
Tabăra, care este găzduită la o cabană din Groşii Ţibleşului, se află la a XIII-a ediţie şi întruneşte copii din Tg. Lăpuş şi cele 13 sate aparţinătoare oraşului, împreună cu preoţii şi profesorii de religie ai copiilor.
La ediţia de anul acesta, 50 de copii şi adulţi au desfăşurat un program catehetic, prin rugăciuni, cântece, jocuri adecvate şi multă voie bună, în perioada 17-20 iulie, încheiat cu un frumos foc de tabără în preziua plecării.