Arhive Zilnice: 21 iulie 2017
Condiţii decente pentru băimărenii care îşi preschimbă buletinul sau plătesc taxele şi impozitele
Direcţia de Venituri, dar şi Biroul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, urmează să se mute în sedii moderne. Astfel, cele două servicii comunitare ale Municipiului Baia Mare îşi vor desfăşura activitatea în condiţii decente, în respect faţă de cetăţeni.
Activitatea Biroului de Evidenţă Informatizată şi...
Primarul Cherecheş a iniţiat înfiinţarea unui nou centru de comandă pentru Poliţia Locală
Activitatea Direcţiei Poliţiei Locale urmează să fie mutată în unul dintre imobilele societăţii Urbis. În momentul de faţă, sediul este în plină renovare, urmând ca o parte a activităţii comunitare să fie transferată. Este vorba despre compartimentele de Ordine Publică şi Circulaţie şi mai...
S-a înfiinţat Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat
În judeţul Maramureş, s-a înfiinţat Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat. Trei arbitri şi un grefier vor soluţiona cauzele mai rapid şi mai ieftin decât instanţele obişnuite.
La ceremonia de înfiinţare, preşedintele Uniunii Naţionale a Tribunalelor de Arbitraj din România a înmânat deciziile de numire în...
Protejarea monumentelor istorice
Miercuri, 19 iulie 2017, la Palatul administrativ din Baia Mare, a avut loc o întîlnire la care au participat excelenţa sa prefectul Sebastian Mihai Lupuţ; preasfinţitul episcop Iustin Hodea Sigheteanul şi consilierii Virgil Jicărean şi Teodosie Bud din partea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi...
Stoparea epidemiei de rujeolă
Oficialităţile judeţene au primit de la Bucureşti sarcina să stopeze epidemia de rujeolă. La videocoferinţă au participat: prefectul Sebastian Mihai Lupuţ; Carmen Sima, director executiv adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş; Dana Bărbuş, reprezentantul medicilor de familie în Colegiul Medicilor Maramureş; Gheorghe Lascu,...
Sfinţii Rafael şi Partenie de la Agapia
Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte mâine, 21 iulie, pe Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie. Sunt doi sfinţi români, vieţuitori în obştea monahală de la Mănăstirea Agapia Veche, din judeţul Neamţ. La această sihăstrie nemţeană s-au proslăvit cei trei sfinţi cuvioşi Rafail, Partenie şi Ioan...
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin va târnosi biserica din Ilba
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin va oficia duminică, 23 iulie 2017, cu începere de la ora 9,00, slujba de târnosire a bisericii din Parohia Ilba, Protopopiatul Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi.
Slujba de târnosire va fi urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în...
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin în tabăra „Dragoste şi prietenie”
Timp de câteva ore, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a aflat în tabăra „Dragoste şi prietenie”, organizată de Pr. Dr. Florin Stan, parohul bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului” din Tg. Lăpuş.
Tabăra, care este găzduită la o cabană din Groşii Ţibleşului, se află la a XIII-a...
Şapte ani de bacalaureat francofon la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”
Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Baia Mare face parte din 2011 din reţeaua liceelor bilingve care organizează şi susţin bacalaureatul francofon. Elevii care sunt admişi la probele bacalaureatului francofon primesc pe diploma de bacalaureat naţional menţiunea ”bilingv-francofon”, care le permite accesul în orice facultate...
Cantonament de tenis de masă la Vişeu de Sus
În perioada 15-22 iulie 2017, Asociaţia Club Sportiv D.S.A. Cluj-Napoca, sprijinită de Primăria Vişeu de Sus şi viceprimarul Grigore Ciolpan, a organizat un cantonament de tenis de masă pentru sportivi cu dizabilităţi, în vederea pregătirii acestora pentru Campionatele Europene care vor avea loc în...
Rolland Balog şi-a prelungit contractul cu Ştiinţa Explorări
Rolland Balog va juca încă două sezoane pentru Ştiinţa Explorări. Balog are 26 de ani şi evoluează pe postul de libero.
Tudose, despre taxa de solidaritate: Este rândul celor care câştigă mult să fie solidari cu statul
- se vrea supraimpozitarea cu 25% a salariilor peste 14.500 de lei şi impozit de 41% -
Premierul Mihai Tudose a explicat, recent, de ce vrea Guvernul să impună taxă de solidaritate persoanelor fizice. El a afirmat că statul a creat condiţii pentru ca unii...
Impozitul de solidaritate
Ce-o mai fi şi impozitul de solidaritate? Nu este altceva decât o ”dare”, un ”bir” pe care ai noştri guvernanţi se screm să-l introducă pentru a face rost de bani, din cauză că nu prea le-au ieşit socotelile cu proiecţia bugetară din vestitul program...
Peste 13.000 de pachete cu ţigări de contrabandă confiscate
Poliţiştii de frontieră din Drobeta Turnu Severin, în colaborare cu alte instituţii abilitate, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări. Astfel, autorităţile au descins în 18 locaţii din judeţele Mehedinţi şi Dolj, folosite de traficanţii de ţigări ca depozite ilegale. În...
Final şi început de carieră militară
La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş au avut loc două ceremonii, una de trecere în rezervă şi alta de depunere a jurământului militar, ambele încărcate de emoţii.
• Plt. adj. şef Hosu Vasile Nicolae a trecut în rezervă, după o carieră de peste...
Reţinut pentru tâlhărie
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat un tânăr, de 28 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Miercuri, 19 iulie, la ora 02.50,...
Un biciclist a fost rănit în Tîrgu Lăpuş
Miercuri, în jurul orei 19, pe DJ 109F, la ieşirea din Târgu Lăpuş, un biciclist, în vârstă de 77 de ani, din Răzoare, a fost acroşat de un autoturism care rula în aceeaşi direcţie de mers. La volanul autoturismului se afla un tânăr, de...
Târg de accesorii şi suveniruri
Eleganţă îmbinată cu amintiri este motto-ul Târgului de accesorii şi suveniruri organizat începând de astăzi, 21 iulie 2017, la mall-ul Vivo! din Baia Mare. Veţi avea ocazia să descoperiţi tendinţele în accesorii, să descoperiţi suveniruri pe care le puteţi oferi celor dragi. Târgul de...
Augustin Buzura, preşedintele României …
Cu dispariţia marelui scriitor şi întemeietor de instituţii culturale, Augustin Buzura, au început să apară şi legendele. Nu toate din teritoriul visării ori al răutăţii omeneşti. Spunea adesea scriitorul: "Oricît ar părea de nefiresc, nu sufăr pentru că, de la Revoluţie încoace mai ales,...