Prospeţime imagistică, fluenţă expresivă şi acuitate a percepţiei într-o poezie de aspect confesiv, cu evocări ale tărâmului copilăriei şi notaţii reflexive cu substrat sentimental, cu accente de senzualitate repede reprimată şi prospecţii imaginare în decor naturist, cu momente de reverie şi clipe lungi de nelinişte resemnată.” (Laurenţiu ULICI)
Împărtăşanie
Liniştea e cotropită de iarbă, de greierul foşnitor:
cri cri cri între aripi fără nici o grijă
Din toate părţile lumina ridică văl după văl
până la suflet, până la valea cu paşii pierduţi
Împingi cu degetul arătător în fruntea iubită,
ca la bunici, portiţa grădinii…
Tot ce aştepţi ţi se dezvăluie, un gândac îţi dă semne
Că e bine pe drumul lui, că pe acolo ai şi tu loc
Mâinile se lasă pe frunze ca alte frunze,
Ca alte surate îngemănate:
– Isuse, Fiul lui Dumnezeu, am lipit praguri şi colţuri crăpate
Cu lut,
Am pus iasomie sub perne, cana cu apă lângă fereastră,
Îndoiala sub fierul de plug
Pădurea mă primeneşte oriunde ar fi, îmi arată poienile Tale,
Fără durere şi eu şi Tu vom dormi
Brazii de bună voie s-au lipit de noi,
Ne feresc de cuvântul tulburător,
De vânătorul prădalnic,
De săgeata care zboară ziua-n amiaza mare.
Umărul tău lângă al meu, genunchii, buzele, sângele,
Toate s-au împăcat.
Între timp
Între timp mi s-au copt buzele
Şi aripile mi-au intrat sub carne.
Între timp colilia, firuţele, măcrişul târziu
S-au aplecat în culcuşuri aprinse
Desculţă şi încrezătoare cutreier grădina
Pe cărările ei se poate deschide o carte
Cu paginile tot mai translucide.
Dimineaţa
Răcoarea încerca prima mea definire
Fereastra era plină de păsări
Cerul se lăsa în voia aproapelui
Era bine
Un du-te-vino deschidea fiorul din sângele meu
Îl vedeam acolo lucrând, pe Dumnezeu…
Picta grădina Paradisului,
Guşa stăncuţei, bumbuşca de jar,
Dragonul de aur…
Soarele sprijinea aburul vieţii
Într-o inimă de chihlimbar
Simţeam lumina chiar în piept
Era bine.
