AS Independenţa Baia Mare participă, de azi, la turneul final al Campionatului Naţional de Junioare Under 15, ce se va desfăşura la Odorheiu Secuiesc.
12 echipe au ajuns în ultima fază la această categorie, echipele fiind împărţite în patru grupe. Junioarele antrenate de prof. Octavian Dragomir fac parte din Grupa D, unde se mai află Olimpia Cluj-Napoca şi Juventus Timişoara. În prima zi, azi, 30 iunie, băimărencele vor juca cele două jocuri din grupe. Ocupantele locurilor trei din fiecare grupă vor merge acasă după prima zi, locurile secunde vor evolua pentru poziţiile 5-8, iar formaţiile de pe primul loc vor juca, pe 2 iulie, pentru titlul la Under 15. AS Independenţa Baia Mare va avea la dispoziţie următorul lot de jucătoare: Denisa Bucşa, Denisa Pintea, Ana-Maria Florean, Alexandra Mureşan, Andreea Crişan, Andreea Indrecan, Dariana Szalay, Andreea Domniţa, Raluca Dragoş, Maria Drăgan, Mădălina Miklos, Larisa Mureşan şi Oana Tămaş. Antrenor: prof. Octavian Dragomir.