Totuşi cel mai bun sistem social agreat de societăţi este cel care pleacă de la respectul măştii de om: democraţia.
Aceasta este ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu.
În fapt lucrurile sunt mai complicate, fiindcă România nu este o ţară omogenă sau mai bine zis nu a fost de la regi încoace, când şi-a dublat teritoriu.
România este aşadar balcanică, răsăriteană şi central-europeană, fără să aparţină pe deplin nici uneia dintre aceste diviziuni, de altfel destul de artificiale.
Fiind la ,,margine” eu nu cred o iotă din zvonurile care s-au emanat în timpul evenimentelor decembriste şi post decembriste, că s-ar fi implicat şi forţe străine, ostile nouă şi cu interese directe.
Ecuaţia a fost simplă: Ion Iliescu şcolat la Moscova (mă rog, Frunze) şi foarte receptiv la învăţătura stalinistă şi-a dorit foarte mult să devină ,,ştabul” ţării.
Europa Centrală şi de răsărit a fost cuprinsă de febra schimbării, a prins momentul potrivit şi fiindcă nu se putea singur (şi puţinii lui acoliţi) s-a deschis pentru ajutor tocmai spre cei care Ceauşescu nu i-a lăsat să se îmbogăţească în timpul regimului său (…)
Îmbrăţişând modelul ceapist de distrugere neavând minime noţiuni de management, reconversie, reprofilare ş.a.m.d. au falimentat în scurt timp totul, ca apoi să se năpustească, fără cruţare, cu aparatele cu flacără oxiacetilenică şi flexuri asupra uzinelor, fabricilor, combinatelor, depozitelor, atelierelor, şi tot ce le-a stat în cale, transformând toate mijloacele de producţie, fără nici o selecţie, în ,,mormane de fier vechi”.
Putem spune fără a greşi că pentru prima dată în Europa am intrat spre oţelăriile lor, închizându-le pe ale noastre.
Evident nu românul simplu a inventat dramatica acestor raporturi. El s-a bucurat de acea relativă libertate de recuperare a părţilor sociale, iar pentru desfinţarea locului de muncă s-a mulţumit cu salariile compensatorii pentru un an.
Noua istorie a României începe, iată cu un mister: de ce s-au desfiinţat toate şi nu a fost strădania de a pune ceva în loc?
Lucian Boia spunea într-o carte că ,,proprietatea merge împreună cu puterea”. De regulă cine o deţine pe una o deţine şi pe cealaltă. Nu este de mirare că puterea care s-a autoinstalat după 89, nu s-a grăbit să modifice datele proprietăţii.
După 2005 parcă s-a intrat într-o relativă normalitate, dar cu câte pierderi şi sacrificii?… iar 50% din potenţialul de forţă de muncă lucrează – şi creează – în străinătate. Lupta pentru puterea politică a fost şi este dramatică. Niciodată în politică înfăptuirile nu au fost la înălţimea promisiunilor electorale.
Guvernele se pot lăuda doar, că acordă ajutoarele sociale pentru cei rămaşi pe drumuri. Am înţeles, dar nu pe viaţă! Lipsa de programe, de proiecte de anvergură sau de protocol încurajează nemunca, chiulul, ignoranţa şi nepăsarea.
Toate acestea par astăzi normale, fiindcă sunt. Pot chiar să deranjeze, fiindcă lucrurile nu sunt chiar aşa cum ar trebui să fie. Sub comunism ele nu existau sub forma aceasta: era mai simplu!
Teo Moldovan din Sarasău
