La Gârdani – Castelul Blomberg, supus reabilitării

1
4004

Comuna Gârdani se identifică, mai mult sau mai puţin, cu castelul contelui Blomberg, construit cu peste 200 de ani în urmă. Acesta are o istorie bogată, însă în ultimii ani, până ce a fost cumpărat în 2015, a zăcut în paragină. Acum, monumentul istoric a intrat în proprietatea unui om de afaceri maramureşean, care are gânduri mari.

Noul proprietar, Andrei Botiş, a achiziţionat castelul de la urmaşii contelui Blomberg, stabiliţi în Olanda, după cum chiar el ne-a precizat: „Am plecat din Maramureş la finalul liceului, mânat de dorinţa de cunoaştere a lumii. Am urmat sfatul tatălui să merg unde e lumea mai mare. Acum m-am reîntors, deşi am fost ancorat tot timpul în ceea ce se întâmplă în partea Maramureşului istoric, unde particip des la evenimentele locale şi încerc să mă implic tot mai mult. Aici, la Gârdani, am intrat în proprietatea castelului în 2015, cumpărând de la moştenitorul baronului von Blomberg, care este stabilit în Olanda. Ceea ce am achiziţionat se referă strict la această proprietate a baronului, deşi el a moştenit mai multe proprietăţi în ţară, în special în Maramureş şi Satu Mare. Mai există unele procese pentru redobândirea proprietăţilor, care nu s-au soluţionat încă. Altele s-au pierdut, dar mai există câteva pe rol. Însă eu am achiziţionat doar această proprietate. Din punct de vedere al preţului, pot spune că a fost unul bun, pentru că eu l-am cunoscut pe domnul Blomberg prin intermediul ambasadei. Ei ştiau că eu sunt foarte implicat în partea aceasta tradiţională şi îmi place folclorul, îmi plac tradiţiile, ştiau că sunt din zonă, pentru că am organizat evenimente şi cu ei. Fiind şi în domeniul imo­biliar am fost recomandat să-i ajut să-l vândă. Deoarece sunt şi evaluator autorizat, am decis să-l cumpăr eu”.
Proprietatea
se întinde peste 4,5 hectare de teren
Afaceristul a cumpărat castelul cu aproape 5 hectare de teren. Construcţiile se întind pe 3.000 de metri pătraţi, jumătate dintre aceştia fiind ocupaţi efectiv de castel. Vrea să reabiliteze întreaga zonă: „Proprietatea are peste 4,5 hectare de teren, pe care se află construcţii de aproximativ 3.000 de metri pătraţi. Castelul propriu-zis ocupă circa 1.500 metri pătraţi, parter plus etaj şi pivniţă parţial. O parte din construcţii au fost ridicate în trecut, între 1780-1820, în care intră clădirea principală, jumătate din cantină. Restul clădirilor actuale au fost ridicate prin anii ’60 când au început taberele şcolare pe aici. Nu pot spune încă că este restaurat castelul. Restaurarea presupune o muncă laborioasă, cu proiectanţi. Eu am început-o deja, dar mai avem de pus la punct anumite detalii. S-ar putea spune, în schimb, că este igienizat castelul pentru că atunci când am venit aici, iarba era de doi metri, mizerie peste tot, muşte, gângănii, moluşte şi nu se putea face nimic. Noi am făcut pentru început o muncă de curăţenie mai aprofundată…”, a mai spus Andrei Botiş.

Castelul va deveni un obiectiv turistic

20170622_162243După ce se va reabilita, monumentul istoric va intra într-un circuit turistic. Cel puţin aceasta este dorinţa proprietarului, să facă mai bine cunoscută zona Codrului: „Am investit în această proprietate deoarece sunt foarte loial Maramureşului. Deşi nu am interferat foarte mult cu Ţara Codrului, aceasta are cel puţin la fel de multe de oferit cum are şi Maramureşul istoric. Am văzut o oportunitate pe partea de turism, cultură şi evenimente, pentru că zona nu este încă dezvoltată. Cred că este un loc unde poţi construi ceva, să dezvolţi. Eu sunt genul de om care nu vrea să aibă totul pentru el, aşa că dacă pot să ajut, să contribui pentru comunitate, o fac. Astfel, vreau să mă implic în reconstruirea acestui loc pentru ca el să fie vizitat de oamenii din zonă, din ţară, dar şi de peste hotare. Doresc să devină un obiectiv turistic foarte cunoscut. Mai avem încă mult de investit aici. Momentan suntem abia la început şi am speranţa că totuşi restaurarea va dura mai puţin decât construcţia iniţială. Evident că suntem limitaţi atât din punct de vedere al avizelor şi autorizaţiilor, cât şi a fondurilor. Fiind un monument istoric de interes local, de categorie B, presupune cheltuieli costisitoare”, a conchis Andrei Botiş.
Castelul Blomberg datează din 1780, an în care contele Blomberg primeşte ca danie de la împăratul Imperiului Habs­burgic, Iosif al III-lea, un domeniu în Gârdani, măsurând 500 ha de teren şi 1.500 ha pădure. Contele a ordonat construirea unui castel impunător, însă lucrările de finalizare ale castelului au durat până în anul 1821. În jurul acestei proprietăţi s-au pus bazele unei noi aşezări. Familia contelui a părăsit România după anul 1945, castelul fiind transformat în şcoală şi loc de găzduire a taberelor şcolare republicane. Apoi, imobilul a găzduit şcoala specială pentru copii cu deficienţe mintale de la Coştiui, ce a fost transferată la Gârdani. 40 de ani mai târziu, când casele de copii create de regimul comunist au fost desfiinţate, castelul şi-a recăpătat liniştea şi a fost recâştigat de urmaşul baronului Blomberg, care locuieşte în prezent în Olanda şi a vândut proprietatea maramureşanului. Bătrânii satului mai povestesc şi acum despre vremurile în care baronul Blomberg se plimba pe moşie călare pe cal. Era cunoscut ca un om aspru, ce nu avea milă pentru nimeni.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.