În aceste zile capricioase de vară, la un an de la prezentarea de către ministrul Economiei, la Alba Iulia şi Baia Mare, a Strategiei industriei miniere pe perioada 2017-2035, sunt dezamăgit. Mă aşteptam ca la final de sesiune parlamentară să se dezbată, ca obiectiv prioritar, proiectul de modificare a Legii minelor nr. 85/2003, iar prin hotărâre a Guvernului să se aprobe Strategia industriei miniere. Dar iată că nu e aşa!
În ultimul deceniu, în contextul european şi internaţional complicat, în contextul documentelor adoptate de preşedinţii de stat şi de şefii de guvern la Lisabona în anul 2010, strategia de dezvoltare a industriei miniere a statelor devine o componentă a securităţii naţionale. Restrângerea pe plan mondial a numărului furnizorilor de resurse minerale şi energetice, în condiţiile existenţei unor solicitări crescute, venite din partea marilor consumatori, a determinat ca aceste resurse să fie definite politic „georesurse”.
Strategia industriei miniere a României abordează: promovarea creşterii şi prosperităţii interne; consolidarea politicilor privind resursele minerale; securizarea furnizării de materii prime, prioritar din producţia internă; reducerea impactului asupra mediului al sectorului de resurse minerale şi creşterea productivităţii sale; consolidarea capacităţilor de cercetare – dezvoltare – inovare şi a expertizei în domeniu. Substanţele minerale, lignit, huilă, minereuri auro-argentifere, polimetalice, cuprifere, de uraniu, sare gemă, substanţe nemetalifere, roci utile, ape subterane, ape geotermale, ape balneare (ape minerale terapeutice) şi ape minerale naturale, avute în vedere în strategie, din punct de vedere cantitativ şi al vieţii economico-sociale, sînt deosebit de importante.
“Orientările” din mineritul din Maramureş după 1989
După revoluţia din decembrie 1989, în baza Legii nr. 15/1990, prin HG nr. 1.285 din 8 decembrie 1990, s-a înfiinţat Regia autonomă a plumbului şi zincului din Baia Mare. Perioada 1990-1992 a fost caracterizată ca de tranziţie şi instabilitate, cu numeroase mişcări spontane ale salariaţilor, dese schimbări ale personalului de conducere de la exploatările miniere şi de preparare, s-a revenit la programul de lucru de 6 ore/schimb în subteran şi s-a generalizat săptămâna de lucru de cinci zile, deci producţia a scăzut cu 40% faţă de 1989. De la 1 aprilie 1992 şi până la 1 aprilie 1998, în funcţia de director general al R.A. PbZn Baia Mare, s-a aflat ing. Ioan Hudrea, dată la care s-a desfiinţat Regia şi s-a înfiinţat Compania „Remin” S.A. Cunoscînd că economia româneasca are nevoie pentru revitalizare de mari cantităţi de metale neferoase, grele şi metale preţioase, prima măsură luată de directorul general ing. Ioan Hudrea a fost de a se elabora “Strategia proprie a R.A. PbZn prvind dezvoltarea şi restructurarea activităţii de extracţie şi prelucrare a minereurilor pînă în anul 2000”. Prin aplicarea unor măsuri de ordin tehnic şi organizatoric, a fost stopat regresul producţiei, astfel că în anul 1992, faţă de 199,1 producţia de metale a crescut cu 1.400 tone plumb, 1.300 tone zinc, 1.000 tone cupru. La data respectivă, Regia exploata 13 zăcăminte de minereuri complexe, 2 de minereuri cuprifere, 2 de minereuri auro-argentifere, 4 zăcăminte de mangan, unul de fier mangan şi câte unul de barită, dolomită şi calcar. Rezervele de minereu asigurau, sub aspect cantitativ, menţinerea capacităţilor de producţie pe o perioadă de minim 18 ani, iar în evidenţa unităţilor care executau cercetarea geologică, exista un potenţial de rezerve care să prelungească extracţia cu încă 15 ani. Din punct de vedere calitativ, la nivelul anului 1993, gradul de asigurare a metalelor în concentrate este de 26 ani la plumb, 28 ani la zinc, 34 ani la cupru.
Pe plan mondial, costurile pentru valorificare prin lucrări miniere subterane a unor zăcăminte asemănătoare cu cele ale Regiei erau aproximativ aceleaşi, însă valoarea metalelor care se regăseau în lingou, dintr-o tonă de rezervă exploatată, era diferită. Societăţile comerciale metalurgice din Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna au importat concentrate de metale neferoase, timp în care uzinele de preparare au stocat cantităţi importante. Lipsa resurselor financiare, limitarea accesului la creditele interne, ca urmare a practicării de către bănci a unor dobînzi exagerate, au condus la blocarea financiară în lanţ. Unităţile miniere nu-şi puteau onora obligaţiile faţă de furnizorii de materiale, utilaje, prestări de servicii, şi în acelaşi timp aveau de încasat miliarde de lei pentru producţia livrată Societăţilor comerciale melalurgice. Din acest motiv, nu s-a mai putut face o aprovizionare tehnico-materială corespunzătoare, ceea ce a îngreunat procesul de productie. Pornind de la aceste lucruri, Strategia elaborată a avut în vedere orientarea cercetării geologice, a investiţiilor şi exploatării minereurilor auro-argentifere şi a celor polimetalice cu conţinut ridicat de aur şi argint; la zăcămintele mari, Baia Borşa, Baia Sprie, Turţ, Şuior, să se elimine exploatarea rezervelor din panourile care au conţinuturi cu peste 20% sub conţinuturile medii ale rezervelor omologate, mai ales cu conţinuturi mici de aur, argint şi cupru; creşterea continuă în perioada 1992-2000 a producţiei de metale preţioase; realizarea în incinta U.P. Săsar a unei instalaţii de cianurare directă a minereului aurifer Lăpuşna-Galbena, de la Nistru, folosind sorbţia pe cărbune; asigurarea protecţiei produselor indigene, unităţile miniere avînd capacitatea de a asigura în bună parte nevoile ţării. Cel puţin pînă la prelucrarea concentratelor existente în stoc, să se renunţe la importurile de produse similare (de concentrate de Pb, Zn, Cu, colective Pb+Zn, concentrat Py-os 40% S; pentru minereurile de la minele Băiuţ, Cavnic, Toroioaga-Baia Borşa, Săsar, Şuior, purtătoare de aur liber, să se organizeze, la uzinele de preparare aferente, recuperarea aurului liber prin celule de flotare unice, mese de concentrare sau metode hidrogravitice, reţinerea aurului pe suport în utilajele de măcinare, folosirea unor colectori din grupa ditiofosfaţilor în circuitul de flotare; urgentarea construirii în comun cu partenerii australieni a instalaţiei de recuperare a metalelor preţioase din sterilele de flotaţie din iazurile vechi Meda-Săsar şi Tăuţii de Sus al Flotaţiei Centrale; proiectarea şi construirea unei instalaţii de prăjire a piritelor cu o capacitate aferentă necesarului de dioxid de sulf; realizarea unei instalaţii de prăjire a piritelor aurifere, iar cenuşile rezultate să fie tratate pentru recuperarea aurului; dotarea cu utilaje din import pentru operaţiile de perforare, încărcarea găurilor de mină cu explozivi, maşini de încărcat şi transport a minereurilor din frontul de lucru la exploatările miniere Baia Sprie, Săsar şi Şuior, la care se aplică metoda de exploatare cu surpare în subetaje; creşterea gradului de recuperare a metalelor din minereurile extrase la minele Baia Sprie şi Herja; examinarea mişcării pernei de protecţie la aplicarea metodelor de exploatare în subetaje la minele Borzaş – Săsar, Şuior, Turţ; stabilirea tehnologiei de exploatare a porţiunii de zăcămînt de la Baia Sprie Est situată sub drumul naţional 18, Baia Mare – Mara şi rîul Săsar; analiza utilizării unor reactivi colectori de flotaţie noi, de producţie românească, sintetizaţi la ICPMN Baia Mare, de către un colectiv coordonat de dr. ing Gavril Duda şi experimentaţi la flotaţiile Cavnic şi Baia Borşa; rezolvarea problemelor de mediu: noi tehnologii de epuare a apelor de mină, utilizarea unor agenţi chimici mai eficienţi şi ieftini, recuperarea şi anihilarea cianurilor, mărirea capacităţii iazurilor de decantare; constituirea Holdingului minero-metalurgic Baia Mare, după modelul celor existente în ţări cu vechi tradiţii în economia de piaţă – cu rol de gestiune a capitalului, de elaborare şi aplicare a strategiilor de dezvoltare; aprobarea de către Parlament a Legii bogăţiilor subsolului (Minelor); pentru ca statul să-şi îndeplinească rolul de proprietar, era socotită necesară adoptarea la nivel naţional a unei strategii de urmat în industria extractivă minieră pînă în anul 2000, pe baza studiilor înaintate de Regiile autonome miniere prin Departamentul Minelor şi Geologiei din cadrul Ministerului Industriei. … Dar unde sîntem acum faţă de aceste idei?!
În anul 1993, Regia avea un efectiv total de 30.013 salariaţi, din care 27.114 erau muncitori. Atunci s-au realizat 16.247 t plumb, 28.116 t zinc, 8.539 t cupru, 198.698 t sulf, ca metale în concentrate. La vremea respectivă, era de neconceput sistarea activităţii miniere. O strategie a industriei miniere din România a fost elaborată şi aprobată prin HG nr. 615/2004, care treptat, împreună cu alte programe ale F.M.I., au dus la sistarea activităţii miniere în nord-vestul ţării. Prevederile Strategiei vechi au expirat în anul 2010, iar strategia şi legea nouă a minelor bat pasul pe loc! Oare de ce, domnilor parlamentari?
Ing. Aurel PANTEA
