Fostul cancelar Helmut Kohl, artizanul reunificării germane, s-a stins din viaţă la vârsta de 87 de ani. În ultimii nouă ani a fost imobilizat într-un scaun cu rotile în urma unui atac vascular cerebral. Este considerat părintele unificării celor două Germanii în condiţiile în care Federaţia Rusă, Anglia şi Franţa se opuneau. În cartea de Memorii spune limpede că a fost posibil deorece a ţinut seama de trei lucruri: a avut viziunea că aceea este mantia lui Dumnezeu (citându-l pe primul cancelar Otto von Bismarck), a simţit momentul istoric şi a sărit în furtună folosind valoarea şi inteligenţa din preajmă. A adunat aprecieri şi în timpul vieţii, nu a fost ocolit nici de aripa justiţiei, dar toate acestea fac parte din vâltoarea politică. Este perceput ca o mare personalitate a familiei marilor lideri de la sfârşitul secolului trecut. Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu omagiază într-un text bine articulat personalitatea cancelarului german. Cu care s-a întâlnit oficial în mai multe rânduri. Cancelarul Kohl va rămâne în istoria Europei prin activitatea sa la remodelarea Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene în corelaţie cu sfârşitul Războiului Rece provocând un simbol de mare efect pentru istorie: căderea Zidului Berlinului. A înţeles cu un ceas mai devreme situaţia din URSS. A avut o mare putere de convingere asupra liderilor europeni care după mai multe ezitări i-au împărtăşit părerile semnând pe o pagină goală de istorie evenimente care ne marchează profund. Fostul preşedinte Constantinescu, care a fost contemporan cu Kohl, de la înălţimea funcţiei sale scria: „La 7 februarie 1997, am făcut o vizită de câteva ore la Bonn, cu scopul exclusiv de al întâlni pe Helmut Kohl pentru a-i expune argumentele mele referitoare la integrarea României în primul val în NATO şi a-i solicita un ajutor pentru redresarea economică a României”. Cancelarul urma principiul solidarităţii europene şi franco-germane. A ajutat România prin fapte şi măsuri care au dus la stabilitatea economică şi financiară a ţării noastre. La Madrid, la summit-ul NATO, s-a creat un moment de impas provocând opinia preşedintelui Franţei, Jaques Chirac, împotriva extinderii NATO fără includerea României, Kohl a sugerat un compromis pe care miniştrii de externe ai Germaniei şi Franţei l-au negociat cu secretarul de stat american obţinând plasarea României în primul loc în ţările candidate pentru al doilea val. Esenţială, chiar salvatoare pentru România a fost poziţia sa la Consiliul Europei de la Luxemburg când tandemul Germania – Franţa a susţinut ţării noastre o deschidere aproape nesperată. Statutul de candidat ne-a încurajat evitând demoralizarea şi amânarea la paştele cailor. Aflat la Bucureşti, după marile frământări europene, însuşi cancelarul a recunoscut că integrarea României (şi Bulgariei) în UE a fost un miracol. La care el, Kohl, a avut o contribuţie decisivă. A apărat peste vreme interesele Germaniei atunci când istoria i-a fost favorabilă. În funcţie de acest ataşament pentru ţara sa a sprijinit şi alte ţări. Că aşa-i în politică. Cred că uriaşul cancelar ne-a vrut binele. Dar pentru Germania a văzut mantia lui Dumnezeu trecând prin istorie. În privinţa asta avem asemănări cu poporul german. El a fost despărţit dar s-a unit. Noi cu Basarabia noastră aşteptăm un personaj, sau mai multe, care să deschidă larg ochii spre ziua de mâine. Când vor fi condiţii favorabile (oare când?) să vadă purpura Celui de Sus. Apoi să şi ia poporul şi să umble drept în istorie. Măcar aşa şi ne amintim de cancelarul german. Un mare om de stat şi lider european. Care a ţesut povestea de succes a relaţiei româno-germane cum spunea domnul Klaus Iohannis, preşedintele României, în mesajul de condoleanţe.
