Un centru de zi modern, destinat persoanelor vârstnice, a fost construit la Groşii Ţibleşului. Investiţia s-a realizat printr-un proiect integrat, în valoare de 2,5 milioane de euro, ea figurând ca şi componenta socială în cadrul proiectului. Din păcate, nu mulţi îi trec pragul.
Centrul are de toate – bucătărie cu sală de mese, sală de fitness, o mini-bibliotecă, dar şi o cameră de recreere. Numărul vârstnicilor care-i trec pragul, însă, este mai mic: „Avem o bucătărie unde pot servi oamenii un ceai, o cafea, un sandwich – cei care vin şi stau mai multe ore. Deci, aceştia pot să socializeze în timp ce-şi petrec timpul liber. De asemenea, avem o mini – bibliotecă în care sunt cărţi primite din donaţii, unde vârstnicii pot citi. Cărţile vechi le plac pentru că au crescut cu ele. Cei care pot, şi numai la indicaţia medicului, au posibilitatea să facă şi mişcare în sala de sport. Sunt persoane care fac exerciţii la aparate. Avem contract cu Târgu Lăpuş de unde vin oameni de la unitatea de asistenţă. Sunt vreo 9-10 pe care-i aduc de două ori pe săptămână. Cei din comună vin mai puţini. Asta pentru că cei care pot munci se duc pe câmp la lucru, nu stau aici la centru. Care nu pot, nu vin. Există şi o sală unde pot să joace şah, remi, cărţi. Mai mult, avem televizor, video – proiector. Programul este de luni până vineri, de la ora 8 la 16 ”, ne-a explicat Alina Bozga, administratorul centrului.

Investiţia face parte dintr-un proiect integrat
Centrul pentru vârstnici a fost realizat pe fonduri europene, nerambursabile, făcând parte dintr-un proiect integrat în valoare de 2,5 milioane de euro: „Am făcut un centru de zi pentru bătrâni, câştigând la latura socială din proiect cinci puncte. Centrul este dotat cu tot ce trebuie. La latura culturală am mai luat cinci puncte pentru că am făcut modernizarea căminului cultural”, ne-a spus Nicolae Burzo, primarul al comunei Groşii Ţibleşului. Bătrânii din sat recunosc faptul că nu prea au vreme de mers la centru: „Centrul este o investiţie frumoasă, însă nu prea are lumea timp să meargă acolo. Cei mai bătrâni din sat, dacă sunt în putere merg la câmp, dacă nu pot umbla, stau în casă. Vin în schimb vârstnici de la Târgu Lăpuş de câteva ori pe săptămână. Eu nu am timp de aşa ceva”, este de părere Gheorghe Coroiu, pensionar. „E dotat centrul de bătrâni, numai că nu prea avem vreme să mergem acolo, că este de lucru prin gospodărie”, ne-a spus şi tanti Sanda.