La împlinirea unor perioade decenale de la terminarea liceului, absolvenţii se reîntîlnesc în sala de clasă, stau în aceeaşi bancă şi are loc strigarea catalogului. Este un mister ce se întîmplă acolo, deoarece peste o oră ies transformaţi ca fluturele din vierme, în jurul capului au aureolă, primesc poftă reînnoită de viaţă, reiau lupta pentru existenţă. Misterul poate fi dezlegat dacă luăm în considerare că în ordinea lumii grupul este mai important decît individul.
Am fost elevi cu toţii şi ce gînduri de fapte mari nutream în banca noastră de învăţăcei în creştere. Anii trec, uiţi de „cimitirul tinereţii” şi într-o zi primeşti un mesaj că promoţia se reîntîlneşte. Cum au trecut anii, te întrebi, şi în cîteva nopţi insomniace faci filosofie din viaţa ta, o revezi cu eşecurile şi succesele tale, amintirile îţi curg prin minte ca un fluviu, conştiinţa îşi dă un examen mai greu ca oricare altul. Ce le vei spune profesorilor şi colegilor, cum îţi vei justifica ezitările, cum le vei ascunde slăbiciunile? Te cuprinde starea de febrilitate înaintea tezei.
Dar în clasă se petrece ceva neaşteptat, uşa se închide şi ora de dirigenţie începe între cei asemenea. Catalogul se deschide şi profesorul începe cu A, acuşi ajunge la G. Oare să credem că sîntem chiar aşa cum spunem!? Dacă descompunem întîlnirea, nu rămîne nimic substanţial, adunăm cu mîna de pe bancă o cenuşă fină vorbelor arse, recunoaştem că nu am învăţat lecţia aceasta grea, pe merit ar trebui să fim notaţi cu nesatisfăcător. Pare să nu fie nimic de ţinut minte, societatea actuală este riguroasă, nu se bazează pe sentimente, ci pe mecanisme, în care noi sîntem rotiţe de ceas. Unii refuză sistematic să-şi revadă colegii, aşa cred ei că e mai bine, să-şi închidă amintirile din liceu într-un seif. După un număr de ani, prima invitaţie la reîntîlnire se transformă în obsesie şi oriunde te-ai afla le strigi de departe colegilor că vii, nu mai poţi de dorul lor, vrei să-i îmbrăţişezi, îi iubeşti pe toţi, pe unul la fel ca pe celălalt. Acelaşi fior acaparator îl are şi fostul coleg ajuns profesor la Harvard, şi colega măritată şi stabilită în Gabon.
Acum intervin reţelele de socializare şi ne trimitem unii altora fotografii şi mesaje, curg lacrimi duioase şi promitem că vor fi la data şi ora fixată în faţa liceului, pentru fotografia de grup. Dacă descompunem totul, răsună imnul Gaudeamus igitur, elevii de azi îi aplaudă pe cei de ieri, se aşază cuminţi în bănci şi pe tablă scrie cu cretă colorată ceva ce nu reuşeşti să citeşti… Nimic nu-i determinat, eşti din nou elev, ţi-a trebuit să vii aici, să reintri în concurs cu ei, de parcă nu ai şti că totul e un grotesc concurs: cine ştie mai bine să scrie, să socotească, să vorbească, să alerge, să arunce, elevii se înşiră în palmares de la primul la ultimul… Tu eşti ultimul.
Întîlnirea seamănă cu un basm în care destinul este dinainte hotărît de o forţă mai mare decît tine. Ai fost pe locul I şi pe ultimul loc, cel mai slab şi cel mai puternic, deopotrivă. Însă grupul are o inteligenţă peste a oricărui membru, iar concursul interior are acest adînc mister, să dezlănţuie forţele pozitive ale grupului (cele distructive şi malefice sînt disipate). Grupul înghite totul, acoperă eşecul că unul a încărunţit şi succesul că altul nu, compensînd una cu alta, unul cu altul. Nimic nu-i prea grav, nimic nu-i prea malign, doar neantul ne întrerupe cariera de grup. Există în toate o alegorie şi o ordine a logosului, de care profesorul ţine seama în călătoria noastră iniţiatică. Îi stimăm pe profesori, misiunea lor are accente sacerdotale.
În această perioadă de sfîrşit de an şcolar, foştii elevi se întîlnesc la date decenale, într-o acţiune simbolică, încadrată în circuitul rotund al timpului şi spaţiului, pentru a reface călătoria regresivă, de la vîrsta noastră la cea de 20 de ani. Prin aceste reîntîlniri, sfidăm timpul şi prin acest exces sentimental ne întoarcem la tinereţe şi ne reîncărcăm pentru un nou item, conştienţi că ne aflăm totuşi ca persoane pe drumul fără de întoarcere pe care orice fiinţă umană îl are de parcurs. Să ne bucurăm aşadar!
