Nouă amnistie pentru firmele şi persoanele fizice cu datorii

0
237

Firmele şi persoanele fizice cu datorii către stat, cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017, vor fi scutite de penalităţi şi de jumătate din dobânda acumulată dacă achită datoria principală până la 30 septembrie, iar dobânda de 50% care le-a rămas de plătit este achitată până la finalul anului, este noua facilitate pregătită de la nivel politic, conform unui document, aflat în stadiul de proiect.
Anularea penalităţilor de întârziere, precum şi a unei cote de 50% din dobânzi, aferente obligaţiilor de plată principale către bugetul general consolidat, administrate de ANAF, cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017 se va face în anumite condiţii, printre acestea aflându-se:
– stingerea până la 30 septembrie 2017 a obligaţiilor de plată principale cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017, indiferent de data stingerii acestora
– stingerea până la data de 31 decembrie 2017 a cotei de 50% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată principale cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017, stabilite prin decizii de calcul comunicate
– stingerea până la data de 31 decembrie 2017 a obligaţiilor de plată principale curente administrate de ANAF cu termene de plată cuprinse între 1 iulie – 31 decembrie 2017, împreună cu accesoriile calculate pentru eventuale întârzieri la plata acestor obligaţii principale, stabilite prin decizii până la 31 decembrie 2017
– depunerea până la 31 decembrie 2017 a tuturor declaraţiilor potrivit vectorului fiscal, condiţie care se consideră îndeplinită şi în cazul în care pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central
– depunerea unei cereri de acordare a acestor facilităţi până la data de 31 decembrie 2017.
În cazul unităţilor administrativ-teritoriale, facilitatea se acordă în cazul în care consiliul local emite o hotărâre în acest scop. În timp ce, pentru obligaţiile la bugetul general consolidat se aplică dobânzi şi penalităţi de întârziere, la datoriile către bugetele locale se aplică majorări de întârziere. Ştergerea penalităţilor şi a 50% din dobânzi va fi disponibilă şi pentru datoriile achitate până la 30 iunie, însă numai dacă penalităţile şi dobânzile nu au fost, la rândul lor, plătite.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.