Concursul „Micul Biciclist Creştin”, ediţia a IV-a

0
777

• Luni, 5 iunie 2017, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” •

Luni, 5 iunie 2017, a doua zi de Rusalii, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, se va desfăşura ediţia a IV-a a concursului Micul Biciclist Creştin, organizat de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene, preşedinte Arhid. Ionuţ Pleş (ATOCEM), cu scopul de a promova mersul pe bicicletă ca parte a unui stil de viaţă sănătos, pe care trebuie să-l deprindem de mici. Evenimentul, găzduit de Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, se adresează copiilor cu vârsta între 4 şi 12 ani. Concurenţii vor fi grupaţi în 3 categorii de vârstă (4-6 ani; 7-9 ani; 10-12 ani) şi vor parcurge un traseu, în funcţie de categoria de vârstă, sub îndrumarea tinerilor voluntari ai Asociaţiei şi ai părinţilor copiilor.
Doritorii se pot înscrie telefonic la: 0756-950.186, Denisa Petrean, 0756-027.839 Mădălina Jula. Nu uitaţi: înscrierile se fac până azi, vineri, 2 iunie 2017.
Fiecare participant va primi o diplomă şi mici cadouri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.