Activităţi în aer liber, supravegheate de jandarmi

0
343

Ţinând cont de faptul că vremea a început să se încălzească, iar unele persoane doresc să desfăşoare activităţi în aer liber, jandarmii maramureşeni reamintesc tuturor cetăţenilor să respecte prevederile Legii nr. 54/19 martie 2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic, care reglementează aceste activităţi desfăşurate pe domeniul public ori privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale cu scopul prevenirii, reducerii şi eliminării impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.

Recomandările pe care le fac jandarmii pentru această perioadă sunt legate de respectarea de către turişti a unor reguli de bază atunci când se află în natură:
– să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări;
– să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
– să depună selectiv deşe­urile de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de de­şeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă;
– să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
– să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective;
– să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
– să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop;
– să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate;
– să nu folosească produse de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 m faţă de cursurile de apă;
– să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic. Împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic ori a zonei indicate pentru activităţile de picnic sunt interzise;
– să nu hrănească animalele sălbatice;
– să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit;
– să nu posteze semne sau mesaje;
– să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori;
– să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate;
– să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
– să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru aceste activităţi.
Conform Legii privind desfăşurarea activităţilor de picnic, cetăţenii care nu respectă prevederile legale în ceea ce priveşte zonele de recreere, pot fi sancţionaţi cu amenzi ale căror valori se încadrează între 100 şi 5.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei. Spre exemplu, cei care aruncă gunoiul în locuri neamenajate riscă o amendă între 200 şi 2.000 lei, iar pentru aprinderea focului în locuri nepermise, cetăţenii pot fi sancţionaţi cu amenzi între 2.000 şi 5.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.